Concurs pentru primari, în beneficiul copiilor

De la 1 ianuarie, legislația interzice instituționalizarea copiilor cu vârste de până la 7 ani în servicii de tip rezidențial.

Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu, această măsură este în sprijinul unei dezvoltări mentale propice pentru copiii mici, care ar trebui să beneficieze de creștere, îngrijire și educare într-un mediu familial sau cât mai apropiat de acesta.

La cea mai recentă întâlnire cu primarii din județ, directoarea DGASPC Sibiu, Laura Camelia Vîlsan, a lansat o provocare. „Lansez public reprezentanților UAT-urilor din județul Sibiu concursul cu tema «Socialul contează. Implică-te!», care va avea ca obiectiv specific modalitatea de acțiune și intervenție pentru sprijinirea familiei în vederea menținerii copilului în cadrul acesteia și prevenirea instituționalizării, dar și promovarea profesiei de asistent maternal profesionist, precum și a măsurii de plasament familial pentru copilul cu vârsta între 0-7 ani“, a anunțat Vîlsan.

De acum, primarii sunt așteptați să trimită o scrisoare de intenție, urmând să se încheie și o convenție de colaborare în acest sens. La finalul anului, va fi organizată o festivitate de premiere în cadrul căreia va fi decernat premiul „Primarul social al anului 2019“. „Sperând într-o participare cât mai numeroasă, dar și în sprijinirea aplicării cât mai eficiente a actului normativ amintit, pentru respectarea principiului interesului superior al copilului și a dreptului acestuia de a crește alături de familia sa, vă așteptăm să fiți alături de echipa DGASPC în efortul de a construi împreună un model social de intervenție care să ridice Sibiul la rangul de cel mai implicat județ în rezolvarea problemelor sociale ale semenilor săi“, susține șefa DGASPC.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*