Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu lansează o provocare literară tinerilor talentați, cu ocazia celebrării a 165 de ani de existență a Asociațiunii ASTRA în peisajul cultural românesc. Concursul de proză scurtă „ASTRA înTINE(r)este” încurajează creativitatea, promovează valorile culturale și sprijină debutul literar în rândul generației tinere.

sursa foto: Biblioteca ASTRA
Derulată în perioada aprilie–noiembrie 2026, competiția se adresează cetățenilor și rezidenților din România, cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani. Tema concursului este liberă, însă participanții sunt încurajați să reflecte în creațiile lor valorile promovate de ASTRA: cultură, educație, identitate națională, spirit civic, solidaritate, responsabilitatea față de comunitate sau legătura cu orașul Sibiu. Textele de proză, originale și nepublicate anterior, pot fi trimise până la data de 15 septembrie 2026, prin e-mail, la adresa bibliosuport@bjastrasibiu.ro. Manuscrisele vor fi evaluate de un juriu format din scriitori, profesori, bibliotecari și reprezentanți ai mediului cultural sibian, iar premiile vor fi acordate în cadrul unui eveniment organizat la finalul lunii noiembrie. Cele mai valoroase contribuții vor fi reunite într-o antologie publicată la Editura Bibliotecii ASTRA. Cei care doresc să afle detalii suplimentare pot accesa Regulamentul de organizare și Formularul de înscriere, publicate pe site-ul bibliotecii.
„Prin acest concurs ne dorim să oferim tinerilor un spațiu autentic de exprimare și să descoperim voci literare care pot duce mai departe spiritul cultural al ASTREI. Biblioteca nu este doar un loc al memoriei, ci și un loc al începuturilor, unde ideile tinere prind contur și pot deveni surse de inspirație pentru întreaga comunitate. În calitate de continuatoare de drept a Asociațiunii ASTRA, Biblioteca ASTRA Sibiu își asumă misiunea de a păstra și de a transmite mai departe valorile culturale, educaționale și civice care au definit această instituție de-a lungul timpului. Literatura are puterea de a păstra identitatea unei comunități și, în același timp, de a o reinventa prin sensibilitatea și imaginația fiecărei generații. Ne dorim ca tinerii autori să privească scrisul ca pe un gest de libertate și responsabilitate culturală, prin care pot adăuga propriile lor pagini la povestea vie a ASTREI.” – spune Răzvan C. Pop, directorul instituției.
Concursul face parte din seria acțiunilor aniversare care se circumscriu Anului Cultural ASTRA 165, organizate de biblioteca publică sibiană în parteneriat cu instituții culturale și educaționale din România.










