Concurs de talente la Sibiu: Premii de 15.000 lei și iPhone-uri pentru câștigători

Peste 200 de copii și tineri talentați din România, Republica Moldova și Bulgaria vin la Sala Thalia din Sibiu să concureze în cadrul Festivalului Internațional ”Capitala Muzicală”, festival ajuns la ediția a XII-a.

Foto: Capitala Muzicală

Concurenții se vor întrece la cele 4 secțiuni ale festivalului: Muzică instrumentală, Folk, Muzică populară și Muzică ușoară, iar evoluția lor poate fi urmărită în cele două zile de concurs în 6 și 7 septembrie, atât pe scena Sălii Thalia din Sibiu cât și în direct în mediul online și pe EvenimentTV Regional. Gala Laureaților are loc duminică 8 septembrie  între orele 12:30- 15:30.

Intrarea spectatorilor este liberă, în limita locurilor disponibile.

Valoarea premiilor trece de 15.000 de lei, câștigătorul Trofeului Festivalului va primi drept premiu Un iPhone15, iar Un iPhone14 este premiul ce-l va primi profesorul câștigătorului.

Juriul este prezidat de soprana Felicia Filip, și are în componență nume cunoscute la nivel național, regional și local: prof. Stela Avesalon, prof. Cristian Mihăilescu, Claudiu Bulete – compozitor și manager al CB Media, Ileana Vieru jurnalist la Radio „Antena Satelor”, Rodica Tulbure jurnalist la Radio Cluj, interpretele de muzică populară Sînziana Ștefan și Anca Maria Mărginean, Nicoleta Stoian secretar muzical al Filarmonicii de Stat Sibiu, doamna muzician Mihaela Grigoraș, cunoscutul artist folk sibianul Florin Thomits alături de fiica acestuia, interpreta Patricia Thomits și Elena Herța din Galați– câștigătoarea Trofeului festivalului – ediția a VIII-a, 2020.

Programul celor 3 zile de festival:

Vineri, 6 septembrie, orele 9:30 – 21:45 (cu pauze)

–          Concursurile de Muzică populară și Muzică instrumentală;

–          Ora 20:30 – 21:45 recitaluri ale câștigătorilor din anii anteriori (informații suplimentare în afișul atașat) și premierea concurenților;

Sâmbătă, 7 septembrie, orele 10:00 – 21:45 (cu pauze)

–          Concursurile de Muzică ușoară, Canto clasic și Folk;

–          Ora 20:30 – 21:45 recitaluri ale câștigătorilor din anii anteriori (informații suplimentare în afișul atașat) și premierea concurenților;

Duminică, 8 septembrie orele 12:30 – 15:30

– Gala Laureaților – festivitatea de premiere a câștigătorilor și recitalurile acestora și a invitaților organizatorilor.

Capitala Muzicală

Cei 218 participanți sunt pregătiți de 47 de profesori coordonatori din cadrul a 58 de școli de muzică, de canto sau școli gimnaziale și licee din România, Republica Moldova și Bulgaria. Dintre ei, 23 concurenți participă la mai multe secțiuni ale festivalului. Un număr de 9 concurenți care nu au împlinit încă vârsta de 7 ani sunt considerați: „Bobocii Pozitivi”, festivalul fiind o parte integrantă a Programului Educațional Internațional „EduKeys*Viața la Pozitiv”.

Festivalul Internațional ”Capitala Muzicală” este organizat de Asociația Positive Life, în parteneriat cu Liceul Tehnologic ”Independența” Sibiu, Liceul de Artă Sibiu și Filarmonica de Stat Sibiu. Este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală 2024 și sprijinit financiar de Consiliul Județean Sibiu, prin Agenda Culturală 2024. O contribuție esențială pentru buna desfășurare a întregului eveniment o au și cei peste 50 de tineri voluntari din cadrul ”Academiei de Voluntari” – alt proiect al Asociației Positive Life.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*