Concurs de încondeiat ouă pentru studenții din căminele ULBS

Sfânta sărbătoare a Învierii Domnului va fi marcată de studenții din căminele ULBS printr-o nouă acțiune. Dacă înainte de Crăciun aceștia au făcut gogoși și mere coapte, de Paște ei se vor afla într-o competiție de încondeiat ouă. Conducerea universității le va pune la dispoziție materia primă, iar studenții, grupați pe zone geografice, vor vopsi ouăle conform tradiției zonei din care provin. La concurs vor lua parte și studenții străini.

În total, studenții vor încondeia aproximativ 1000 de ouă, vor coace cozonaci și gogoși de post. ”Este o acțiune care dorim să fie cel puțin la fel de apreciată de către studenți cum a fost și cea de Crăciun”, a declarat conf. univ. dr. Ramona Todericiu, director general administrativ adjunct.

Acțiunea va avea loc în 20 aprilie, începând cu ora 18,00, iar invitați speciali vor fi studenți ai Facultății de Teologie, care le vor dezvălui colegilor din cămine originile acestei treadiții și semnificația religioasa a obiceiului de încondeiat ouă

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*