Concurenţi din 13 ţări înscrişi la concursul de canto „Vox Artis”

vocile opereiÎn perioada 23-27 septembrie are loc la Sibiu, în cadrul Sibiu Opera Festival, cea de-a VI-a ediţie a concursului de canto „Vox Artis”. 43 de tineri artişti din Koreea, Grecia, Anglia, Rusia, Bulgaria, Mexic, Ucraina, Australia, Rep. Moldova, Franţa, China, Hong Kong şi România vor concura în faţa unui juriu compus din personalităţi ale scenei lirice internaţionale. Evenimentul este realizat cu sprijinul financiar la Consiliului Judeţean Sibiu. Actiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.

Ajuns la cea de-a şasea ediţie, Concursul Internaţional de canto „Vox Artis” Sibiu atrage, an de an, tineri participanţi de pe cinci continente. Iniţiativa şi organizarea acţiunii aparţine Filarmonicii de Stat Sibiu în parteneriat cu ArtCor Agency Viena. Din juriu fac parte personalităţi internaţionale din lumea teatrului muzical: dirijori, solişti, manageri, critici muzicali, impresari. Pe lângă premiile în bani (locul 1 – 2,000€,
locul 2 – 1,500€, locul 3 – 1,000€) vor fi acordate şi o serie de premii speciale din partea unor instituţii de operă recunoscute din ţară şi din străinătate printre care Opera Naţională din Cluj-Napoca, Opera Naţională din Iaşi, Opava Silesian Theatre (Cehia), Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica Mihail Jora – Bacău şi Opernsänger Studio (Viena).
Accesul publicului este liber la toate probele de concurs care vor avea loc la Sala Thalia miercuri, joi şi vineri. Concertul intitulat „Vocile operei” programat duminică, 27 septembrie 2015, marchează, tradiţional, încheierea Concursului „Vox Artis” printr-o gală a laureaţilor. Orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, condusă de dirijorul italian Orazio Baronello, va acompania evoluţia celor mai buni tineri artişti lirici participanţi la competiţie. Scena Sălii Thalia devine, astfel, o semnificativă tribună de lansare şi recompensare a tinerilor interpreţi aflaţi la început de carieră. Biletele pentru acest concert s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Sălii Thalia şi pe www.bilet.ro. Preţul unui bilet este de 16 lei. Se acordă reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Membrii juriului:
Președintele concursului: Maestro Giuseppe Sabbatini – Italia
Președintele juriului:Tomas Studeny, Director artistic, Opera of South Bohemian Theatre – Cehia
Ph.D. Docent Theodore Coresi, bas, Universitatea din Oradea / Director ArtCor Artists Agency – Austria
Prof. Georgeta Stoleriu, soprană, Universitatea Națională de Muzică București – România
Prof. Irina Bossini, soprană, solistă a Teatrului Bolshoi / Director Music Center „Eurovox” – Rusia
Costin Popa, critic muzical, redactor șef revista „Melos” – România

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*