Concluzii în cazul asistentului ATI infectat cu noul coronavirus: Nu a purtat mască și nici nu a spus că are febră

În urma anchetei legate de asistentul ATI infectat cu noul tip de coronavirus, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu anunță următoarele:

Asistentul angajat la ATI a spitalului oferă în timpul liber îngrijiri la domiciliu, iar începând din 16 martie a intrat în contact cu o familie revenită în tara din Germania. Cu această familie, asistentul a avut 3 contacte în decurs de o săptămână, iar primele sale simptome au apărut din data de 22 martie, cu mult înainte ca în secția ATI a SCJU Sibiu să existe vreun caz suspect sau confirmat cu noul coronavirus, primul pacient suspect fiind internat în 26 martie.

 

Astfel, în data de 22.03.2020, într-o discuție telefonică cu asistenta șefă a secției, asistentul a afirmat că are tempertură 37,4 C fără altă simptomatologie, el fiind la serviciu. Asistenta șefă i-a cerut repetarea măsurării temperaturii corporale precum și să anunțe medicul de gardă, conform protocolului. Cu toate acestea, asistentul nu a respectat indicațiile formulate la acea dată.

Ce prevede protocolul

Protocolul stabilește că personalul medical are obligația sa-si completeze fișa de triaj epidemiologic cu declararea temperaturii corporale și a oricăror modificări ale stării proprii de sănătate și să-și anunțe superiorii ierarhici de eventualele modificări.

În zilele de 26 și 27.03.2020, aflat în tură de după-amiază, asistentul ATI a descoperit că are febră peste 38C dar nu a respectat regula de a anunța superiorul ierarhic (asistentă șefă sau medic șef) și nici medicul de gardă.

Într-adevăr, în data de 26.03 a consemnat în fișa de triaj epidemiologic că are temperatura 38C, dar nu a anunțat un superior.

În data de 27.03, asistenta șefă a secției a aflat la ora 17.30, de la o infirmieră, că asistentul în discuție are febră. Ca urmare, a reacționat prompt și l-a îndrumat, prin intermediul medicului de gardă la serviciul de gardă Boli Infecțioase.

Conform fișei postului, asistentului medical acesta are obligația „să comunice imediat angajatorului și/sau angajaților desemnați orice situație de muncă care reprezintă un pericol pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor”.

În toată această perioadă, (22-27 martie) dar și în general, asistentul ATI nu a respectat consemnul de a nu părăsi etajul unde a fost desemnat și nu a purtat mască chirurgicală de protecție (așa cum reiese din declarațiile ulterioare ale colegilor). Comportamentul său a pus în pericol sănătatea și viața colegilor precum și a pacienților pe care i-a îngrijit.

Concluziile spitalului

„În urma analizării riguroase a situației, precizăm că, în momentul de față, funcționarea secției ATI a SCJU Sibiu nu este in pericol din cauza lipsei de personal. Ca urmare a anchetei efectuate, în momentul de față se află  în izolare la domiciliu ca urmare a contactului direct și apropiat cu Sergiu Danciu, următorii: 1 medic specialist, 2 medici rezidenți, 4 asistente medicale și 2 infirmiere. Totodată, ca urmare a acestui contact, a trebuit modificat întreg programul de lucru a secției ATI I, pe ambele etaje, în condițiile în care asistentul a părăsit postul său de lucru (etajul 2) și s-a plimbat în întreaga secție ATI, inclusiv în blocul operator”, spun cei de la spital.

De asemenea, pacientul suspect de Covid 19 îngrijit de asistent în data de 26.03 a ajuns în Terapie Intensivă după ce întreg personalul, inclusiv asistentul, s-a echipat complet, împreună cu medicul rezident, conform protocoalelor de protecție personală. Prin urmare, infectarea din această sursă este imposibilă.

Câte echipamente de protecție sunt

În data de 26.03.2020, dar și acum, secția ATI dispune de suficiente materiale de protecție personală pentru a desfășura o activitate normală, chiar și în eventualitatea în care toate paturile vor fi ocupate de pacienți Covid.

Singurele materiale de protecție care se distribuie personal de către medicul șef sau medicul de gardă, din motive care țin de o gestiune eficientă sunt măștile de tip FFP2 sau FPP3, fără a exista o limitare ca număr. Restul materialelor de protecție sunt depozitate în locuri unde are acces tot personalul sanitar. Nu s-a impus nici o perioadă de timp raportat la cât trebuie personalul sanitar să stea îmbrăcat cu echipament de protecție Covid, dar recomandarea a fost să fie folosit de echipe diferite timp de 4 ore, pentru a putea face economie. În caz de disconfort pronunțat, managementul secției a încurajat ca personalul să fie schimbat de alte echipe la intervale mai scurte de timp.

Concluzia anchetei este că asistentul nu a respectat obligațiile sale profesionale și protocoalele de la nivelul secției ATI și, prin acțiunile sale, a expus secția, colegii și pacienții unor riscuri suplimentare grave.

Ce urmează

După ce vor fi disponibile și rezultatele anchetei derulate de Direcția de Sănătate Publică și, în funcție de evoluția situației si gravitatea efectelor, vom lua in calcul chiar și formularea unei plângeri penale pentru infracțiunea de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor contagioase (Art. 352 Codul Penal).

„Acest caz ne arată cât de vitală este respectarea cu strictețe a obligațiilor profesionale și a protocoalelor de lucru din spital. Fac un apel la toți membrii personalului să respecte regulile stabilite fără nicio abatere, pentru că așa se protejează pe ei înșiși, pe colegii lor și pe pacienți” – transmite conducerea spitalului.

SCJU va monitoriza respectarea regulilor de protecție printr-un responsabil desemnat pentru fiecare tură de serviciu.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*