Concerte speciale de Paști oferite de Filarmonica sibiană

Filarmonica de Stat Sibiu organizează, în această săptămână, un concert dedicat sărbătorii pascale a creștinilor catolici și protestanți, sub genericul „Lumini Pascale”.

Concertul va avea loc miercuri, 13 aprilie, ora 18.00, la biserica evanghelică din Piața Huet, cu participarea sopranei Melinda Samson, și va fi dirijat de Nil Venditti. În program: Antonin Dvorak – Cântece biblice, op. 99 (nr. 3 – „Gott erhöre mein Gebet”, nr. 4 – „Der Herr ist mein Hirte”, nr. 7 – „An den Wassern zu Babel”) și J. Brahms – Simfonia nr. 3 în Fa major, op. 90. Biletele se vor putea achiziționa și la intrarea în biserică, în seara concertului.

Concertul dedicat Sfintelor Paști ortodoxe va avea loc miercuri, 20 aprilie, ora 19.00, la Sala Thalia. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, alături de soliștii Diana Țugui, Alexandra Leșiu, Cristian Mogoșan și Florin Estefan (managerul Operei Naționale Române Cluj-Napoca), Corul Facultății de Muzică Religioasă din Sibiu (dirijor pr.lect.dr. Dan Alexandru Streza) și Corul Euphonia al Filarmonicii “Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, va interpreta lucrarea „Requiem Parastas” a compozitorului sibian Marțian Negrea. Conducerea muzicală va fi asigurată de Ciprian Marinescu, un dirijor a cărui carieră se întinde pe două continente, Europa și Asia.

Biletele pentru aceste evenimente sunt puse în vânzare la prețul de 40 lei, la casa de bilete a Filarmonicii și pe iabilet.ro. Se acordă 50% reducere pentru pensionari, elevi și studenți, iar persoanele cu dizabilități pot beneficia de reducere de până la 100%.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*