Începând de vineri, 14 iunie, și până la sfârșitul lunii septembrie, biserica evanghelică Sf. Maria din Piaţa Huet va găzdui în fiecare vineri, de la ora 12.20, seria de „Concerte à la carte”.
Anul acesta, concertele vor fi susţinute în sacristie, aceasta fiind prima parte a bisericii reabilitată complet în cadul proiectului de restaurare a monumentului istoric, informează Ramona Iancu, din partea Parohiei Evanghelice CA.
„Concertele vor fi susţinute într-o zonă a catedralei care nu a fost vizitată de foarte mulţi turişti, deservind în trecut ca loc de păstrare a obiectelor de cult şi a veşmintelor preoţeşti. Un alt aspect interesant ar fi posibilitatea de a vedea în interiorul bisericii, unde se desfășoară încă lucrări, cea mai importantă descoperire arheologică de până acum, absida basilicii romanice, o descoperire unică în Transilvania, datând din secolul al XII-lea”, a mai precizat Ramona Iancu.
Concertele vor avea loc în perioada 14 iunie – 27 septembrie, în fiecare zi de vineri, la orele 12.20. Datorită faptului că în anul 2018 seria de concerte s-a bucurat de un mare succes, anul acesta vor fi susținute în total un număr de 16 concerte, după cum urmează: 14.06.2019, 21.06.2019, 28.06.2019, 05.07.2019, 12.07.2019, 19.07.2019, 26.07.2019, 02.08.2019, 09.08.2019, 16.08.2019, 23.08.2019, 30.08.2019, 06.09.2019, 13.09.2019, 20.09.2019, 27.09.2019.
„În plus față de deliciile muzicale, vizitatorii au, de asemenea, posibilitatea de a degusta deliciile culinare din piața ecologică „Vinerea Verde”, din curtea bisericii, care are loc în același timp cu concertele, în acest fel dăm Regiunii Gastronomice din Sibiu o notă muzicală. După fiecare concert este posibilă vizitarea turnului bisericii.
Acest proiect, prin complexitatea lui, dorește să ofere turiştilor o varietatea mare de evenimente, pornind de la cultura gastronomică locală, la o scurtă lecţie de istorie, până la participarea la o serie de concerte într-un spaţiu inedit”, au mai precizat organizatorii.
Biletul de intrare costă 15 lei pentru adulţi, 10 lei pentru studenţi şi elevi, copiii sub 12 ani având gratuitate. În prețul biletului este inclusă și vizitarea turnului bisericii. Biletele pot fi achiziţionate din chişocul aflat în sacristie.