Concert incendiar susținut astăzi de trupa Nightlosers la Astra Film Festival. Evenimentul va avea loc de la ora 22.00, la Sala Thalia din Sibiu. Sunt așteptați la petrecerea pe acorduri etno-blues regizori, film-makeri, alți invitați ai festivalului și, desigur, publicul sibian care își dorește un început de weekend de poveste. Drinks din partea organizatorilor AFF2022. Intrarea este liberă.
Trupa Nightlosers este cunoscută de publicul larg datorită unor piese precum „Bețivan Ratat” și „Dragostea-i ca și o râie”, ce reflectă mai degrabă spiritul umoristic specific trupei. Stilul Nightlosers, inconfundabil, este caracterizat prin acorduri etno-blues, piperate cu intervenții etno-române, maghiare și țigănești, montate într-un stil autoironic.
Trupa Nightloosers a fost înființată în anul 1994, iar în cei 28 de ani de existență a concertat la festivaluri importante din Europa, precum și în orașe din SUA sau Canada.