Asociația „Filantropia Ortodoxă”, Departamentul de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului și Facultatea de Medicină „Victor Papilian” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, au organizat luni, 12 decembrie, un concert caritabil intitulat „Dăruiește speranță!”.
Scopul acestui eveniment aflat la prima ediție a fost sprijinirea Programului „Sănătate pentru sate”, iar cei 3000 de lei adunați din vânzarea biletelor vor fi folosiți pentru achiziționarea de aparatură medicală necesară acestui proiect de asistență medicală a populației din mediul rural.
La concertul de colinde organizat în Aula Facultății de Medicină au fost prezenți Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, consilierul social din cadrul eparhiei, pr. Ciprian Cândea, protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, protopopul de Mediaș, Ovidiu Găban, doamna prodecan Gabriela Boța de la Facultatea de Medicină din Sibiu, preoți, cadre didactice, studenți și invitați.
Corala Mitropoliei
Pe scenă au urcat Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. Dan-Alexandru Streza, Corala Catedralei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”din Mediaș și Corala Protopopiatului Mediaș, ambele dirijate de Ovidiu Moldovan, precum și corul studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, dirijat de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre. La finalul concertului, prodecanul Gabriela Boța a mulțumit partenerilor și tuturor celor care au venit să sprijine activitățile Asociației „Filantropia Ortodoxă” și ale Departamentului de asistență socială. „În numele Universității «Lucian Blaga» și a Facultății de Medicină doresc să vă felicit pentru organizarea acestui eveniment. Tot respectul meu pentru dumneavoastră, publicul din sală, pentru că v-ați făcut timp să participați la acest eveniment, că v-ați gândit la cei mai necăjiți decât dumneavoastră și că ați scos din buzunarele dumneavoastră mai mari sau mai mici bani pentru biletele de intrare”, a spus Gabriela Boța.
Laude de la Mitropolit
IPS Mitropolit Laurențiu a felicitat organizatorii pentru reușita acestui eveniment și le-a mulțumit tuturor coriștilor pentru atmosfera creată de colindele interpretate armonios. „Acest concert a reușit să ne aducă aminte de copilăria noastră, dar mai ales să lase să pătrundă în sufletul nostru o rază de lumină, rază care se va revărsa deplin în noaptea de Crăciun. Colindele sunt frumoase și minunate, iar acest concert și-a împlinit deja prima misiune, aceea de a ne încânta pe noi cei care am beneficiat de această seară minunată”, a spus ierarhul.
„Sănătate pentru sate”
Cei 3000 de lei adunați din vânzarea biletelor vor fi folosiți pentru achiziționarea de aparatură medicală. „Deoarece avem nevoie de aparatură medicală pentru a continua Proiectul «Sănătate pentru sate», în urma acestui concert se intenționează a se achiziționa un electrocardiograf și un ecograf mobile necesare evaluării și soluționării problemelor de sănătate în special a persoanelor defavorizate, care n-au acces la servicii medicale și nu au asigurare medicală. Încercăm să cuprindem satele din Valea Hârtibaciului dar și din zona Rupea, deoarece sunt cele mai vulnerabile din acest punct de vedere ”, ne-a spus pr. Ciprian Cândea.
În cadrul evenimentului prezentat de Cosmin Rus, Asociația „Filantropia Ortodoxă” au făcut cunoscute proiectele și activitățile desfășurate în acest an, precum și mai multe informații referitoare la Programul „Sănătate pentru sate”.