La invitația și cu directa implicarea a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului, vineri, 26 aprilie 2024, Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, într-o colaborare extraordinară cu maestrul Constantin Chiriac, au realizat, în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, un adevărat regal artistic pentru credincioșii sibieni, anunță mitropolia-ardealului.ro.
Foto: mitropolia-ardealului.ro
Participanții au avut posibilitatea de a asculta Concertul Extraordinar de Paște, o îmbinare între un recital de poezie și o interpretare corală și dirijorală de mare rafinament.
Alături de Înaltpreasfinția Sa, în Catedrala Mitropolitană au fost prezenți Raluca Turcan, ministrul culturii, Daniela Câmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu și alte oficialități.
Foto: mitropolia-ardealului.ro
În debutul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a adresat celor prezenți un gând de bun venit.
„Ne aflăm acum în ajunul unei mari sărbători, cea care încheie perioada postului de 40 de zile. Deja ziua de mâine, sâmbăta Floriilor, a început acum și ca un preludiu, ca o pregătire pentru Sâmbăta lui Lazăr care face legătura între nevoința și osteneala ascetică a fiecăruia dintre noi și pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos. Avem foarte multe creații de acestea: liturgice, poetice, spirituale, teologice, care ne conduc în această perioadă și ne fac să trăim cu adevărat ceea ce s-a întâmplat odată pentru totdeauna, dar se actualizează mereu din viața Mântuitorului Iisus Hristos. […] Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că avem o astfel de ocazie de a fi prezenți cu toții aici și de a ne bucura de reprezentația unui cor pe care nici nu știm cum să-l numim, pentru că e mai presus decât orice formație corală. În mod cu totul special trebuie să-i mulțumim Doamnei Ministru Raluca Turcan, care nu ne-a uitat și nu va uita niciodată Sibiul pentru că are o legătură spirituală cu Sibiul.” a spus ierarhul.
Foto: mitropolia-ardealului.ro
Raluca Turcan a întărit gândul bun al Înaltpreasfinției Sale: „Așa cum spuneați, Corul Madrigal este mai mult decât un cor este un dar pe care oamenii l-au creat și care, atunci când primesc sprijin, își valorifică acest dar. Întâlnirea dintre Corul Madrigal și maestrul Constantin Chiriac este, de asemenea, extraordinară și această întâlnire extraordinară ne aduce exact darul cu care ne-a binecuvântat Dumnezeu, și anume de a bucura sufletele. Să știți că în calitatea de ministru al Culturii, în mai multe locuri din țară, Corul Madrigal strălucește. Parteneriatul dintre Corul Madrigal și Constantin Chiriac bucură sufletele, pentru că în țara aceasta oamenii au nevoie de bucurie, au nevoie de căldură sufletească și au nevoie de momente în care să se regăsească. Sibiul nu putea lipsi dintr-o incursiune a unor oameni de excepție, așa că nu-mi doresc decât să ne bucurăm cu toții de acest dar, să ne curățăm gândurile și în apropierea sărbătorilor Pascale, să ne adunăm și energia pentru ca împreună să facem viața mai frumoasă, iar prin cultură viața poate fi mai frumoasă și mai bună.”
Concertul Extraordinar de Paște este un eveniment dedicat sărbătorii Învierii, care invită spectatorii la introspecție și regăsirea unor înțelesuri universale. Conceput pentru a reliefa prin muzică și artă dramatică simbolismul Învierii Mântuitorului, evenimentul construiește o poveste sonoră despre vremuri esențiale ale umanității, o istorie amplificată dramatic prin textele aduse publicului de actorul Constantin Chiriac, fondatorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
„Suntem în aprilie, perioada Postului de Paști nu întâmplător și încheiem astăzi, înaintea sărbătorilor de Florii, un parcurs cu totul și cu totul special, inițiatic, aproape început în Catedrala din București, în Palatul Patriarhal, altădată Mare Adunare Națională care a fost resfințită, dacă vreți, în ceea ce înseamnă credință, dialog, frumusețe și iubire. Prin acest proiect pe care l-am făcut special împreună cu un brand de țară care este Madrigalul și împreună cu Festivalul Internațional de Teatru, care este alt brand de țară. […] Simțim în această seară cum patronul Teatrului Național, Radu Stanca, spunea într-un vers: «Biserica e în bolta cerului larg, iar cerul în ea coboară cu mare bucurie.» să putem să realizam acest moment de părtășie spirituală și să aducem aici, acasă, la Sibiu, un asemenea moment.” s-a exprimat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național Radu Stanca și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Conceptul concertului este creat de Emil Pantelimon. Programul de concert include lucrări de muzică sacră din repertoriul românesc și internațional, în interpretarea unică a Corului Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu.
„Suntem onorați că astăzi, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, am avut șansa, ocazia de a simți și de a cânta împreună cu toți cei care au fost alături de noi. Este o atmosferă extraordinară atunci când te întâlnești cu prieteni, cu colegi, cu oameni care doresc să simtă și iată, astăzi concertul nostru Pascal a avut multă, multă sensibilitate. Suntem așa de emoționați că încă nici nu ne-am revenit după concert. Sperăm ca toată lumea care a fost alături de noi, dar și cei care ne privesc, să aibă sărbători luminate, să aibă ocazia de a fi bucuroși alături de familiile lor. Vă mulțumim mult pentru găzduirea de la Sibiu!” a transmis Anna Ungureanu, dirijoarea Corului MADRIGAL.
Evenimentul s-a desfășurat în premieră pentru publicul din Sibiu, după ce va fi prezentat anterior la București, Blaj și Cluj-Napoca. Concertul poate fi vizionat pe platforma de streaming online a Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, scena-digitala.ro
La finalul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a oferit Corului Madrigal, precum și Ralucăi Turcan, ministrul culturii câte o icoană cu patronul spiritual al catedralei Sfântul ierarh „Andrei Șaguna” Mitropolitul Transilvaniei precum și un buchet de flori artiștilor.