Concert omagial dedicat compozitorului Ciprian Porumbescu, sub conducerea unui dirijor nipon

Publicul va avea șansa de a asculta, joi, 18 mai, „Rapsodia română“ de Ciprian Porumbescu, în contextul în care anul 2023 a fost instituit drept „Anul Ciprian Porumbescu“ în scopul de a aniversa şi promova viaţa şi opera compozitorului român.

FOTO: Filarmonica de Stat Sibiu

2023 este un an important pentru cultura română, deoarece se împlinesc 170 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu şi 140 de ani de la moartea sa.

Filarmonica de Stat Sibiu a ales, din acest motiv, să dedice un concert marelui nostru compozitor, interpretând „Rapsodia română“, o lucrare pentru orchestră ce surprinde cu extrem de multă sensibilitate specificul spiritului românesc.

De altfel, întreaga creație muzicală a lui Ciprian Porumbescu se încadrează în sfera curentului romantic, manifestând în totalitate elemente tehnice și de expresivitate ale acestui curent. În lucrările sale, compozitorul bucovinean inserează tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care afișează o serie de trăiri personale, gânduri și idei ce doar în acest mod pot fi auzite.

Concertul va avea loc joi, 18 mai, ora 19.00, la Sala Thalia. În ipostază solistică, pe scena Sălii Thalia se va afla pianistul Vassilis Varvaresos.

În program se mai regăsește Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în re minor, op. 30, de Serghei Rahmaninov, precum și selecțiuni din suita „Lacul lebedelor“ de P.I. Ceaikovski.

Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de dirijorul nipon Daisuke Soga, absolvent al Conservatorului din București în 1989, chiar în perioada în care instituția purta numele lui Ciprian Porumbescu. Daisuke Soga a mărturisit că se simte foarte bine să revină în România, la Sibiu, după pandemie.

„La Sibiu cred că am fost ultima dată în anul 2008 și am văzut niște schimbări ale orașului. Am mai făcut în Japonia niște fragmente din «Crai nou», deci am niște sentimente deosebite pentru Ciprian Porumbescu, dar și pentru această lucrare. Bineînțeles că, din cauza faptului că Porumbescu a murit când era foarte tânăr, această «Rapsodie română» este cam incompletă, era o simplă piesă pentru pian solo, dar realizarea pentru orchestră a fost foarte reușită. Este un program foarte interesant în acest an aniversar Ciprian Porumbescu. În plus, Rahmaninov are pe undeva sânge românesc, este un descendent al lui Ștefan cel Mare, dar bineînțeles că este unul dintre cei mai mari virtuozi ai pianului din secolul XX, iar Concertul nr. 3 este cea mai grea piesă, atât pentru solist, cât și pentru orchestră, așa că merită ascultat“, a explicat maestrul.

Înaintea concertului, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia Daisuke Soga va primi premiul Ministerului de Externe japonez pentru dezvoltarea relațiilor culturale dintre Japonia și România. Distincția va fi înmânată de doi oficiali din partea Ambasadei Japoniei la București, domnul consilier Tatsuo Kitagawa și domnul viceconsul Tatsuya Hamano.

De asemenea, de la orele 18.30, publicul este invitat în Chimnița Filarmonicii la „Cafeneaua muzicală“, pentru a urmări dialogul dintre managerul Cristian Lupeș și istoricul Răzvan Pop, managerul Bibliotecii ASTRA.

Biletele pentru concertul de joi sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii și online pe iabilet.ro, filarmonicasibiu.ro sau în aplicația mobilă Filarmonica Sibiu App, la prețul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*