Concert din singurătatea unei camere

Trei poeme suprarealiste scrise de Ernst Moerman stau la baza sonatei pentru violoncel și pian „Fantomas” compusă de Vincent Ghadimi pentru cuplul de muzicieni Makcim Fernandez Samodaiev (violoncel) și Monica Florescu (pian). Cei doi vor interpreta această lucrare într-un nou concert online transmis live „din singurătatea unei camere”, a Sălii Oglinzilor de la Forumul German Sibiu, joi, 7 mai 2020, de la ora 18.00, pentru publicul izolat în contextul carantinei.

Concertul din Stagiunea Online „Florescu – Fernandez & Friends” este inclus în programul „Music In: Live Festival”, care reunește artiști din întreaga lume, și poate fi urmărit atât pe LivestreamRomania.ro, cât și pe pagina de Facebook „Florescu-Fernandez & Friends”.

„Ne-au inspirat pentru acest concert gândurile a două personalități artistice, care ne îndeamnă să prețuim bucuria, fiecare în maniera sa:  Ernst Moerman («Întrucât fericirea nu există, să încercăm să fim fericiți fără ea») și George Enescu («Omenirea trebuie să învețe să fie fericită»). Același lucru îl facem și noi, zi de zi, prin muzică și prin puterea sa vindecătoare. Invităm publicul autoizolat să ni se alăture, pentru a împărtăși un moment de bucurie prin concertul pe care l-am pregătit și pe care îl transmitem din singurătatea unei camere, a Sălii Oglinzilor”, declară Monica Florescu și Makcim Fernandez Samodaiev.

Program:

  • Ludwig van Beethoven – Romanța nr. 2 pentru vioară și orchestră în fa major, op. 50*;
  • Zoltán Kodály – Sonata pentru violoncel și pian, op. 4;
  • Vincent Ghadimi – „Fantomas”, Fantezie pentru violoncel și pian.

* Rafaela Fernandez Samodaiev, vioară

Cele trei poeme scurte scrise de Ernst Moerman, scriitor și regizor suprarealist, care inspiră sonata „Fantomas” sunt următoarele:

  • „Întrucât fericirea nu există, să încercăm să fim fericiți fără ea”;
  • „Singurătatea unei camere nu este deplină decât atunci când doarme cineva în ea”;
  • „Fantomas, care ești în Ceruri, salvează Poezia!”.

Vincent Ghadimi, pianist și compozitor contemporan de origine belgiană, a urmat cursuri și specializări în cadrul mai multor instituții de muzică din Europa: Academia Schaerbeek, Conservatorul Regal din Bruxelles, Conservatorul din Rotterdam, Școala Normală de Muzică din Paris, Universitatea Mozarteum din Salzburg. Este laureat a două competiții pentru pian: „Doelen” din Rotterdam și Concursul Internațional de Pian din Ibiza. Pasionat de arta dirijatului în maniera maestrului Sergiu Celibidache, a urmat cursurile de fenomenologie a muzicii cu unul dintre asistenții săi, Konrad von Abel.

Stagiunea Camerală „Florescu – Fernandez & Friends”

Pasiunea pentru muzică stă la baza stagiunii „Florescu – Fernandez & Friends”, un proiect independent și unic în Sibiu, cu concerte „full house” în fiecare lună. Stagiunea a început în 2015 la inițiativa violoncelistului Makcim Fernandez Samodaiev (Cuba) și a pianistei Monica Florescu (România), stabiliți la Sibiu după ce timp de mai mulți ani au studiat, locuit și concertat în diferite țări din Europa și în Mexic. Pentru că Sibiul se bucură de un public cunoscător și avid de muzică clasică, stagiunea camerală „Florescu – Fernandez & Friends” propune o serie de concerte lunare, unde invitați sunt muzicieni cunoscuți din România, dar și din afara țării, precum violonistul sud-coreean Edwin Kim, pianista Ana Kavalerova, violistul Răzvan Popovici și alții. Concertele stagiunii au și o dimensiune educativă, fiecare lucrare interpretată fiind introdusă de scurte explicații și repere istorice. Din ianuarie 2020, stagiunea camerală „Florescu – Fernandez & Friends” ajunge inclusiv la București.

Concertul face parte din seria „Odae cum harmoniis”, un proiect realizat în parteneriat cu Forumul German Sibiu, cu sprijinul Guvernului României, prin Departamentul pentru Relații Interetnice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*