Concert de muzică electronică și folk-rock în Muzeul în aer liber

În acest sfârșit de săptămână, la Muzeul ASTRA, va avea loc un concert de muzică electronică și folk-rock, cu tulnice, drâmbe și fluiere, susținut de artistul Mircea Florian și trupa sa.

Evenimentul este programat sâmbătă, 25 august, începând cu ora 19, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, pe scena de pe lac.

Mircea Florian

Unul dintre elementele centrale ale acestui concert este tulnicul. Dincolo de latura artistică a acestui instrument muzical, tulnicul are și o calitate solemnă. În trecut, acesta era folosit la ceremonii de încoronare sau vizite oficiale, dar și ca semnal de alarmă sau element de comunicare în vreme de război.

Concertul face parte din programul „Țăranul român de la Război la Unire”, o inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională – România Centenară.

Întreaga carieră a lui Mircea Florian a adus în muzică lucruri mai puțin obișnuite: de la „Tainicul vârtej” și până la proiectele din ultimii ani, dedicate salvării unui frumos instrument tradițional, tulnicul. Mircea Florian a găsit legături între ceea ce părea incomunicabil și multimedia, a disociat ceea ce părea trainic sudat, a găsit un liant pentru divertisment și educație, a asociat culori și note, a pus alături instrumente, fantasme și trăiri, oferind muzicii din România ceea ce i se cuvenea: profunzime și simplitate – cu mijloacele de exprimare moderne.

Dixie Krauser

Alături de Mircea Florian sunt muzicieni ca: Dixie Krauser, Lucian Stan (DJ Vasile), Florin Manca (Daath Yug), precum și minunatele tulnicărese ale Țării Moților, din Munții Apuseni: Nina Onețiu, Denisa Gligor împreună cu Cătălin Rădulescu.

Nina Onețiu

„Proiectul nostru are drept miez un scenariu țesut în jurul unor personaje fantastice, creaturi magice care populau nopțile nu prea îndepărtatelor tradiții, cum ar fi strigoiul, moroiul, vidma sau vârcolacul (la noi) sau gorgonele și garguiele pe care le vedem pe catedralele vestului. Mesajul spectacolului este poetic, dar el este evident cuplat cu un alt plan: al socialului – multe din piese vorbesc despre problemele zilei de azi… din perspectiva a două capete de balaur. Ne preocupă divertismentul conglomerat cu educația. Tulnicele au un rol dublu. În primul rând ele sunt instrumente pe care se poate cânta o muzică extrem de solemnă – tulnicele au fost dintotdeauna percepute astfel. La încoronări și vizite oficiale erau folosiți mereu tulnicari veniți din Țara Moților. Tulnicul și Buciumul sunt instrumente înrudite cu bucina romană pe care o vedem pe Coloana Traiană. Sunetul acestor instrumente este pe cât de puternic pe atât de maleabil. Are o căldură aparte pe care multe dintre instrumentele contemporane de suflat din alamă nu au cum să o aibă. Nu în ultimul rând, apariția unui tulnicar sau a unui grup de tulnicărese cântând este un este spectacol vizual extraordinar”, a declarat artistul Mircea Florian.

În zilele de sâmbătă și duminică, 25 și 26 august, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber, alături de producătorii obișnuiți se vor afla și producătorii hunedoreni ai Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice Hunedoara. Vizitatorii pot gusta și, după caz, achiziționa: brânzeturi din lapte de vacă și oaie, pâine, gogoși, hencleș, plăcinte, dulcețuri, siropuri, plăcinte pădurenești și diverse sortimente de produse apicole.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*