După-amiaza de duminică poate fi mai încântătoare în acorduri de muzică clasică.
Publicul meloman este invitat, duminică, 30 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Oglinzilor a Forumului German, la Stagiunea Camerală Florescu-Fernandez&Friends.
Concertul intitulat – Bucharest Wind Ensemble & Monica Florescu (pian), are în program compoziții de L. van Beethoven şi W. A. Mozart. Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Stagiunea camerală Florescu-Fernandez & Friends, propune o serie de concerte lunare, unde invitații sunt muzicieni cunoscuți din România, dar și din afara țării.
Evenimentul este organizat de Asociația Florescu-Fernandez & Friends și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală 2022.