Concert de Florii. Acapella

Acapella revine la Sibiu pentru al 8-lea an consecutiv, cu bucuria de a încânta și de această dată publicul, cu cele 2 concerte devenite deja tradiționale, cu ocazia Sărbătorii Floriilor.
Primul concert va avea loc în Catedrala Mitropolitană începând cu orele 11:30, iar cel de al 2-lea, în Biserica Ursuline, începând cu orele 19:00.
În cadrul concertului de seară, Acapella îl va avea ca invitat pe naistul sibian Radu Nechifor. Vocile cristaline și naiul se vor îmbina în armonia partiturilor special alese pentru Sărbătoarea Floriilor, în decorul și acustica perfectă a Bisericii Ursuline.
AcapellaIntrarea publicului la ambele concerte este liberă.
Programul celor două concerte conține partituri de Haendel, Mozart, Gheorghe Cucu sau Paul Constantinescu.
Grupul vocal Acapella a luat ființă în anul 1999. Albumul de debut a fost intitulat „Trei Crai de la Răsărit”. Sibiul i-a „adoptat” în anul 2006, când Acapella a oferit o serie de concerte în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. De-a lungul Capitalei Culturale Europene și, apoi, în fiecare an, de Florii și de Crăciun, Acapella a încântat publicul sibian cu unicitatea melodiilor sale.
Evenimentul face parte din cadrul proiectului „Evenimente Acapella-2015”, proiect finantat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu. Parteneri: Ramada, Rubin.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*