FOTO Concert de colinde susţinut de trei coruri în Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Corul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, dirijat de studentul militar Alexandru Szasz şi coordonat de pr. dr Florin Pavel, Corul Regimentului 46 Artilerie, dirijat de pr. Adrian Drăgușin și corul Parohiei Sibiu-Dealu Ocnei, dirijat de pr. dr. Ovidiu Ion Craiu, au concertat luni, 15 decembrie, în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

La concertul de colinde susţinut de cele trei coruri a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de care s-au aflat slujitori ai lăcașului de cult.

Cele trei coruri au încântat clericii şi credincioşii prezenţi prin interpretarea armonioasă şi plină de emoţie a colindelor tradiţionale cunoscute tuturor, dar şi a unor colinde mai puţin cunoscute şi aduse acum în inimile ascultătorilor.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit coriştilor pentru pregătirea deosebită a concertului în Catedrala Mitropolitană din Sibiu.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

„Sunt cuprins de emoţii şi de bucurie. Este o bucurie provocată nu neapărat de armonia melodică, sau de interpretarea care este legată de viaţa noastră duhovnicească, ci ea vine de sus şi aţi cântat atât de frumos şi aţi exprimat minunea care s-a întâmplat acum peste 2000 de ani în peştera din Betleem, când Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi, a venit în lume din iubire şi aşa a rânduit Tatăl Ceresc ca Întruparea să fie premisa mântuirii întregii omeniri. (…) Taina aceasta aţi transmis-o frăţiile voastre şi ne bucurăm mai ales că vă vedem acum pe voi, cei care aţi ales de la început această carieră a slujirii. Şi noi suntem soldaţi ai lui Hristos şi noi purtăm o uniformă care exprimă responsabilitatea noastră atât de mare. (…) Dacă v-aţi descoperit un talent, v-aţi descoperit de fapt un dar pe care vi l-a lăsat Dumnezeu ca să puteţi exprima prin cuvinte şi prin melodie lucruri care ne înnobilează, ne leagă pe noi de istoria mântuirii”, a spus ierarhul.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

Tradiţii, credinţă, patriotism

Concertul a fost deschis de Corul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, iar pr. dr. Florin Pavel a transmis Înaltpreasfinției Sale mesajul comandantului academiei sibiene.

„Mulţumim pentru că ne-aţi primit cu atâta drag şi cu atâta bucurie. Este a cincea oară când venim să vă colindăm şi încercăm să vă împărtăşim această bucurie pe care o simţim de fiecare dată noi, cei care în fiecare zi ne pregătim pentru a apăra patria şi pentru a ne sluji ţara aceasta frumoasă. Pe lângă slujirea cu arma încercăm să o slujim şi prin păstrarea tradiţiilor şi a tuturor obiceiurilor străbune. Colindele pe care l-aţi auzit acum, dirijate de colegul meu Alexandru Szasz şi interpretate de colegii mei mai mici, cadeţi din anul I şi până în anul IV, au arătat ce este în sufletul nostru. Am ales special aceste colinde ca să reflecte ceea ce este în sufletul nostru şi să vă punem în suflet puţin din iubirea, din rugăciunea şi preţuirea pe care o arătăm faţă de Înaltpreasfinţia Voastră şi faţă de toţi cei care ne ascultă”, a spus pr. dr. Florin Pavel.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu

Pentru prima dată Corul Regimentului 46 Artilerie, dirijat de pr. dr. Adrian Drăgușin, a colindat în Catedrala „Sfânta Treime ” din Sibiu, cu dorinţa de a participa de acum înainte an de an la aceste concerte premergătoare praznicului Crăciunului..

Grupul de credincioși de la Parohia Sibiu-Dealu Ocnei au bucurat audiența prin portul tradițional și colindele străbune ce au răsunat în Catedrala Mitropolitană.

„În numele parohiei noastre vă urăm multă sănătate, sărbători binecuvântate şi să aveţi un an plin de bucurii şi de realizări”, a spus pr. dr. Ovidiu Ion Craiu.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu le-a oferit daruri colindătorilor la final concertului.

sursa foto: mitropolia-ardealului.ro/Costin Chesnoiu