Concertul de Anul Nou din acest an de la Sibiu aduce, ca şi ediţia precedentă, aceeasi atmosferă fascinantă a muzicii Jazz.
Publicul prezent în sală va asculta – în compania frumoasei soliste Christiana Uikita – secvenţe de Jazz cântate de peste 100 de ani de mari cântăreţi precum Frank Sinatra, Natalie Cole sau Ella Fitzgerard. Evenimentul are loc în 31 decembrie 2016 şi 1 ianuarie 2017, la Sala Thalia din Sibiu, cu începere de la ora 18 şi va fi prezentat de actriţa Ioana Flora.
Atmosferă exuberantă
“Muzica de Jazz este una foarte aparte în repertoriul unui muzician, din păcate însă prea puţin cunoscută la noi în ţară. Piesele din progrramul Concertului de Anul Nou au fost compuse în urmă cu peste 100 de ani în America şi cântată rând pe rând de celebri muzicieni, de ansambluri şi orchestre senzaţionale care, chiar fără o educaţie aparte, reuşeau concerte fenomenale încântând publicul prin talentul lor nativ, mai întâi în America pentru ca apoi să pună stăpânire şi pe Europa” a declarat Andrei Marcovici, coordonatorul artistic al evenimentului.
Prin acest eveniment, organizatorii aduc la Sibiu, un oraş cu o tradiţie pentru muzica Jazz, aceea atmosferă de fericire, dans şi exuberanţă, în încercarea de a-i face pe spectatori să uite pentru două ore de grijile şi problemele cotidiene şi să ciocnească la sfârşitul spectacolului un pahar de vin spumant.
Sibian pe scenă
Alături de Sibiu Big Band şi Christiana Uikiza, pe scena Sălii Thalia va mai urca şi chitaristul Rareş Popsa. Născut la Sibiu, Rareş Popsa a absolvit Liceul de Artă din localitate iar începând din 1998 şi până în 2004 urmează cursurile Academiei de Muzică din Trossingen, Germania la sectia chitară clasică. Între anii 1998 şi 2002 este bursier al Consulatului onorific al României la Stuttgart şi al Fundaţiei Muzicale L-Bank. În 2001 câştigă, alături de cvintetul „Zero Hour“, celebrul concurs internaţional de Nuevo Tango „Astor Piazzolla“ din Castelfidardo, Italia. Devine membru permanent al ansamblului Operassion şi al Tango Music Award Orchestra din Stuttgart. În 2007 concertează cu „Matthias Anton Group“ la sala Thalia în cadrul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană“. Începând cu acelaşi an Rareş se axează în special pe muzica de Jazz, Pop şi Rock activând ca muzician de studio şi producător. În 2015 devine membru permanent al Contemporary Big Band Project, un ansamblu care reuneşte cei mai importanţi muzicieni de jazz din sud-vestul Germaniei şi Elveţia.
Bilete şi online
Biletele pentru Concertul de Anul Nou au fost puse în vânzare în reţeaua eventim (Librăriile Humanitas, magazinele Orange, Germanos, Vodafone) şi online, pe eventim.ro. Preţul unui bilet este de 50 şi 75 lei în funcţie de locul din sală.
Eveniment organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România. Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.