Asociaţia Nevăzătorilor din România, filiala Sibiu, anunţă desfăşurarea unui concert caritabil susţinut de Ricardo Caria şi Quaternion Band. Evenimentul din 17 martie, de la Sala Thalia, îi va avea ca invitaţi speciali pe tinerii sibieni participanţi la Vocea României Maria Cojocaru şi Vlad Simon. Sumele strânse din vânzarea biletelor vor fi folosite pentru reabilitarea şi amenajarea unui centru rezidenţial pentru nevăzători în localitatea Cisnădioara. Evenimentul va începe la ora 17.00, iar biletele se găsesc la casieria Sălii Thalia. De asemenea, persoanele interesate pot face rezervări la numărul de telefon 0741-031.580.(M. M.)