Concediile în Grecia, sub semnul întrebării. Alertă de incendii în mai multe zone.

Alerta de incendii forestiere a fost ridicată duminică la nivelul 4, risc crescut, în unele regiuni din Grecia.

foto: pixabay.com

Alerta de incendii forestiere a fost ridicată duminică la nivelul 4, risc crescut, în unele regiuni din Grecia, scrie Monitorul de Cluj.

Sâmbătă, 71 de incendii în regiuni agricole și forestiere au izbucnit în toată țara, majoritatea fiind aduse sub control, notează Agerpres.ro. În urma acestora, 3 persoane au fost rănite ușor.

Autorităţile au dispus evacuarea preventivă a satelor Achlia, Galini, Agia Fotia şi Mavros Kolimpos.

entru aceste zone, „toate forţele de protecţie civilă vor fi plasate la nivelul 4 (risc crescut de incendiu)”, iar „pompierii vor fi în alertă şi membrii forţelor armate vor efectua patrule”, a adăugat Ministerul Crizei Climatice şi Protecţiei Civile, potrivit sursei citate.

În timpul iernii 2023-2024, Grecia a înregistrat aproape 12 grade Celsius, fiind catalogată drept cea mai călduroasă iarnă consemnată vreodată.

Totodată, de la începutul lunii aprilie, temperaturile au fost deosebit de ridicate pentru acest sezon, cu 31 de grade Celsius în Chania (Hania), în Creta.

Grecia a cunoscut unul dintre cele mai lungi valuri de căldură vara trecută, perioadă marcată de incendii devastatoare care au lăsat în urmă 20 de morţi şi s-au răspândit pe 175.000 de hectare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*