Membrii ai Parlamentului Germaniei, în vizită la Primăria Sibiu

Primarul interimar Astrid Fodor a primit luni, vizita unei delegații de parlamentari germani formată din deputații Hans-Georg von der Marwitz și Heiko Schmelzle. delegation 02.05-33Oficialii sunt membrii ai grupului Uniunii Social-Creștine din Parlamentul Germaniei și au fost însoțiți în vizita lor de Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, doamna Judith Urban.

„Am vorbit despre provocările administrației locale sibiene în următorii ani, despre proiectele pe care eu le consider prioritare pentru oraș. În contextul surselor de finanțare a proiectelor majore, am discutat cu domnii parlamentari despre oportunitățile pe care le prezintă pentru noi atragerea de fonduri structurale. Ca unul dintre principalele atuuri ale Sibiului, alături de dezvoltarea sa economică, am arătat că orașul nostru este o locație culturală bine conturată, mai ales de evenimente majore precum Festivalul Internațional de Teatru sau Festivalul “Cântecele Munților”, care atrag un public numeros. Dată fiind perioada în care ne aflăm, am atins desigur și subiectul alegerilor locale.”, a declarat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*