Comunicat de presă – Direcția silvică Sibiu

Ca în fiecare an, în vederea punerii în aplicare a art. 81 din Legea nr. 46/2008 – CODUL SILVIC,Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA prin Direcția silvică Sibiu organizează în perioada 15 martie – 15 aprilie „LUNA PLANTĂRII ARBORILOR” sub egida căreia se vor organiza acțiuni menite să trezească în conștiința populației dragostea față de pădure, să explice rolul pădurii în viața tuturor, dar mai ales să formeze acel „suflet forestier” de care are nevoie pădurea, deoarece felul în care privim și îngrijim pădurea ne caracterizează în cel mai înalt grad ca popor.

Organizate sub sloganul ROMSILVA ”Contează pentru viitor”, principalele manifestări și acțiuni organizate de Direcția silvica Sibiu în această perioadă se desfășoară în baza unor parteneriate de colaborare încheiate cu instituții de învățământ, firme private și ONG-uri, parteneriate care urmăresc realizarea și dezvoltare unor program de educație și conștientizare forestieră în cadrul unor proiecte de voluntariat prin plantarea de puieți forestieri, activități în pepinierele silvice și acțiuni de igienizare.

În cadrul acestor parteneriate, Direcția silvică Sibiu se obligă să sprijine și să se implice în realizarea proiectelor, să promoveze ideea de protejare a mediului înconjurător și de voluntariat în cadrul activităților specifice Direcției silvice Sibiu, să popularizeze resursele proiectului în rândul comunității sibiene, să pună la dispoziția voluntarilor puieții și uneltele necesare plantării acestora.

Acțiunile cu voluntari care au fost programate pentru această perioadă vor fi reprogramate de comun acord cu partenerii noștri, dacă acest lucru va mai fi posibil, în funcție de comunicările și dispozițiile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu prin Grupul de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de epidemii și ale Ministerului Afacerilor Interne. Până atunci, lucrările de împădurire continuă cu muncitorii forestieri, conform programului stabilit.

În campania de împădurire din 2020 se vor folosi un număr de 1,2 milioane puieți forestieri din totalul celor 1,4 milioane produși în pepinierele proprii ale Direcției silvice Sibiu, din speciile molid, quercinee, frasin, paltin de munte, cireș, salcâm, fag, larice și brad, excedentul fiind pus la dispoziția Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA.

În ceea ce privește lucrările de sezon ce se vor desfășura în primăvara acestui an, acestea cuprind împădurirea a 197 hectare de fond forestier, din care 148 hectare proprietate publică a statului și 49 hectare în pădurile administrate pe bază de contract, completări pe 68 hectare de fondul forestier, din care 54 hectare proprietate publică a statului și 14 hectare în pădurile administrate pe bază de contract.

Din totalul celor 199 mii hectare de fond forestier din județ, Direcția silvică Sibiu administrează cele 61.101 hectare de fond forestier proprietate publica a statului, la care se adaugă 46.027 hectare fond forestier proprietate publica a unităților administrativ teritoriale și 12.750 hectare fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice, pentru care sunt încheiate contracte de administrare sau servicii silvice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*