Competiția soliștilor de muzică populară

Memoria Doamnei Munților, colaborator deosebit al celui mai vechi ansamblu din România – ”Junii Sibiului” și angajată a orchestrei de muzică populară ”Cindrelul”, va fi omagiată în zilele de 18 şi 19 martie 2017, prin concursul destinat tinerilor solişti, dar şi prin recitaluri extraordinare susţinute de interpreţi de renume, la Sala „Thalia” din Sibiu.

Preselecția pentru cea de-a doua ediție a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreția Ciobanu” s-a încheiat. Organizatorii, Consiliul Județean Sibiu prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, partenerul Cercul Militar Sibiu și juriul de specialitate le mulțumesc tuturor tinerilor înscriși în competiție.

Concurenți din întreaga țară

Îți vor da întâlnire pe scena festivalului, în prezența publicului, următorii concurenți: Alexandru Simona – Teleorman, Bărbat Denisa – Alba, Cocoş Ionuţ – Ialomiţa, Gâdea Daria – Maramureş, Gogan Marian – Suceava, Gorjanu Gabriel – Gorj, Goţa Radu – Sibiu, Herăscu Cosmin –Vâlcea, Hrincescu Mihai – Suceava, Lup Larisa – Mureş, Marti Ana Maria – Bistriţa Năsăud, Mazăre Simona – Botoşani, Mihai Iulia – Giurgiu, Mihalache Florin – Caraş – Severin, Piţigoi Mihaela – Argeş, Pop Alexandru – Arad, Popescu Anişoara – Olt, Radu Raluca – Vaslui, Rotaru Florinela Cătălina – Suceava, Rozovlean Roxana – Timiş, Sărmaş Vlăduţ – Bistriţa Năsăud, Şteţco Carmen – Maramureş, Tomoni Cristian – Timiş, Urs Alexandru – Sibiu, Ursachi Liliana – Suceava.

Două zile de festival

Festivalul se va desfășura în zilele de 18 şi 19 martie 2017, începând cu ora 18:00, la Sala „Thalia” din Sibiu.

Silvia Macrea, directorul festivalului, a conceput şi de această dată un eveniment dinamic, dar plin de încărcătură sufletească, atât pentru tinerii ce acum păşesc pe calea melosului popular, cât şi pentru soliști din tânăra generaţie şi solişti de renume. Cu toţii o vor elogia, prin cântece şi mărturisiri, pe Doamna Munţilor – Lucreția Ciobanu.

Accesul se face pe bază de bilete, ce pot fi achiziţionate de la sediul CJCPCT „Cindrelul –Junii” Sibiu, str. Tudor Arghezi, nr. 13, începând cu data de 10 martie 2017, în intervalul orar 10:00 – 17:00, la preţul de 20 lei, respectiv 10 lei.

Evenimentele sunt finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu.

 

Programul festivalului:

18 martie 2017

  • Cristian Pomohaci
  • Concurs al tinerilor interpreți de muzică populară
  • Recital susţinut de soliştii:

Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Stana Stepanescu, Florin Boita, Izabela Tomiţa, Gabriel Dumitru, Narcisa Băleanu, Andra Matei, Alexandru Brădăţan, Andreea Haisan, Nicu Mâţă, Tudor Furdui Iancu, Ovidiu Homorodean, Virginia Irimuş, Codruţa Rodean, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiţă, Bogdan Cioranu, Ionela Sterp, Luminiţa Dejan, Daniel Pop, Vlăduţa Lupău, Mădălina Mîrza, Sebastian Stan

 

19 martie 2017

  • Gala Laureaților
  • Recital susţinut de Maria Mihali – laureata Marelui Premiu al Festivalului „Lucreţia Ciobanu”, ed. I
  • Șezătoare cu soliştii:

Robert Târnăveanu, Daniel Rosalim, Alina Bîcă, Alina Pinca, Ilie Medrea, Nelu Albu, Viorica Telcean, Marcel Părău, Camelia Cosma Stoiţă, Olguţa Berbec, Viorica Macovei, Nicuşor Iordan, Mariana Ionescu Căpitănescu, Ionuț Fulea, Mariana Deac, Alexandru Pugna, Carmen Popovici Dumbravă, Nineta Popa, Mariana Anghel, Dumitru Teleagă

 

Spectacolele sunt prezentate de Iuliana Tudor. Co-producător al festivalului este Societatea Română de Televiziune.

Acompaniamentul orchestral este asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist  „Cindrelul-Junii Sibiului”.

Dirijor: Gabriel Popescu

Director festival: Silvia Macrea

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*