Comoara săsească din Sibiu ajunge într-un castel din Luxemburg

Muzeul Astra din Sibiu deschide vineri, 17 ianuarie, o expoziție spectaculoasă la Castelul Vianden din Luxemburg, punând în lumină legăturile istorice dintre comunitățile săsești din Transilvania și Marele Ducat al Luxemburgului.

Foto: Muzeul Astra

Expoziția „Pe firul tradițiilor comune” este fundamentată pe legătura istorică dintre Luxemburg și comunitățile săsești din Transilvania, ambele regiuni împărtășind origini germanice comune.
Colonizarea sașilor în Transilvania, în secolele XII-XIII, proveniți din zona Mosellei și Rinului de Jos, evidențiază conexiunea directă cu zona actuală a Marelui Ducat al Luxemburgului. Această migrație a influențat profund identitatea culturală și urbană a orașelor transilvănene precum Sibiul. Discursul expozițional este inspirat de tradițiile heraldice comune ale Marelui Ducat al Luxemburgului și ale Sibiului, oraș din Transilvania.

Foto: Muzeul Astra

În acest context motivul leului, prezent pe blazonul Casei Luxemburg-Limburg, devine un element simbolic al legăturilor culturale. Leul, alături de grifon, vulturul bicefal, crinul și rodia reprezintă în ornamentică simboluri universale esențiale ale puterii, autorității și prosperității.
Toate aceste elemente decorative sunt ilustrate prin cele 65 de bunuri de patrimoniu – broderii, textile de interior, piese de port, cahle și vase de ceramică, mobilier pictat și bijuterii din colecțiile Muzeului ASTRA, contextualizate de către specialiștii muzeului sibian prin textele de sală. Alături de acestea, expoziția include fotografii de colecție ce redau atmosfera comunităților săsești tradiționale din secolele XX-XXI.

Foto: Muzeul Astra

Conceptul expozițional aduce în prim plan semnificația simbolurilor în cultura și arta populară, invitând vizitatorii să exploreze frumusețea meșteșugurilor săsești din Transilvania.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura