Un sibian este arestat preventiv, după ce a pretins 10.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcționarii Primăriei Șelimbăr într-o afacere imobiliară, potrivit procurorilor. Primarul comunei Șelimbăr susține că el și colegii săi nu sunt urmăriți sau cercetați.
Totul a început în luna aprilie a acestui an, când un bărbat în vârstă de 42 ani l-a cunoscut pe C.E.N., agentul imobiliar de ocazie. Acesta din urmă s-a lăudat că îl poate ajuta să obțină concesiunea unui teren la Șelimbăr și i-a pretins 10.000 de euro pentru a intermedia afacerea. Doar că nu a mai apucat să pună mâna pe bani.
“În cursul lunii aprilie 2019, a fost înregistrat un denunţ din partea unei persoane de sex masculin, în vârstă de 42 de ani, prin care se aducea la cunoştinţa organelor de urmărire penală faptul că, în acea lună, cu ocazia unei întâlniri întâmplătoare, numitul C.E.N., aflând că denunţătorul este interesat de obţinerea unui teren în concesiune, i-ar fi pretins acestuia suma de 10.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Primăriei comunei Şelimbăr şi pentru a-i determina pe aceştia să îi atribuie denunţătorului un astfel de teren în concesiune.
Din cercetările efectuate în cauză, s-a reţinut următoarea stare de fapt: în perioada aprilie – iulie 2019, inculpatul C.E.N., afirmând în mai multe rânduri că îi sunt cunoscuţi funcţionarii publici din cadrul Primăriei comunei Şelimbăr, printre care şi primarul acestei comune, i-a pretins denunţătorului suma de 10.000 de euro cu titlu de preţ al influenţei, asigurându-l pe acesta din urmă că, în schimbul acestei sume de bani, care ar ajunge la funcţionarii publici cu atribuţii în domeniul concesionării unor suprafeţe de teren de pe raza acestei comune, îi poate determina pe aceştia să îi atribuie în concesiune, în condiţii avantajoase, o suprafaţă de teren în cartierul Tineretului din localitatea Şelimbăr.
Ulterior s-a stabilit că inculpatul C.E.N. cunoştea, într-adevăr, mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei comunei Şelimbăr, însă aceştia din urmă, în ciuda intervenţiilor inculpatului, nu au procedat la atribuirea imediată a unui teren în concesiune denunţătorului. În acest context, inculpatul C.E.N. l-a asigurat pe denunţător că ‘va rezolva’ dobândirea terenului, iar, după semnarea actelor de concesiune, urmează a primi suma de solicitată cu titlu de preţ al influenţei.
Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, din data de 8 august, s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale faţă de suspectul C.E.N. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind apoi dispusă măsura reţinerii suspectului pe o perioadă de 24 de ore.
La data de 8 august, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.E.N. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, fiind apoi întocmit un referat prin care se solicită judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu luarea măsurii arestării preventive a acestui inculpat pe o perioadă de 30 de zile”, a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean, pentru Mesagerul de Sibiu.
Pe parcursul cercetărilor penale, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Brigada Operaţiuni Speciale Alba Iulia şi Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu.
Primarul din Șelimbăr, Marius Grecu, afirmă că a aflat din presă despre acest caz de trafic de influență și susține că nici el și nici alți funcționari nu sunt cercetați. “Doresc să asigur cetățenii, mass-media, precum și toate instituțiile interesate că la nivelul instituției pe care o conduc este implementat ‘Programul antimită’, precum și ‘Codul de etică și conduită al funcționarilor’, nefiind semnalat niciun act de asemenea natură așa cum reiese și din comunicatul Parchetului. De asemenea, nu s-a efectuat niciun act de urmărire/cercetare asupra mea sau a funcționarilor din cadrul Primăriei Șelimbăr. Am încredere deplină că instituțiile statului își vor face pe deplin datoria!”, a comentat Grecu.