Comisarii din cadrul Comisariatului Județean Sibiu al Gărzii Naționale de Mediu s-au aflat, miercuri, pentru două ore, în grevă de avertisment, din cauza nemulțumirilor salariale. Aceștia s-au raliat acțiunii desfășurate la nivel național. „Ministrul Mediului a promis că susține egalizarea salariilor, așa cum este normal și corect, între salariații Gărzii de Mediu și cei ai Gărzii Forestiere, având deopotrivă atribuții de monitorizare, inspecție și control. Deoarece, până la acestă dată, nu s-a materializat această promisiune și gravă disfuncționalitate la nivelul Ministerului Mediului, Biroul Executiv al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu a hotărât declanșarea grevei de avertisment“, a explicat Valentin Neagoe, președintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu. În această perioadă, nu s-au desfășurat activitățile specifice Gărzii de Mediu și nu s-a lucrat cu publicul în nici un comisariat județean.