Comandantul Spitalului Clinic Militar Sibiu, decorat de președintele României

Comandantul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu, colonel medic șef lucrări dr. Doru-Florian-Cornel Moga, a avut onoarea de a fi distins cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru militari, de către Președintele României.

foto: Spitalul Militar Sibiu

Această înaltă distincție a fost acordată în semn de apreciere pentru meritele excepționale în activitatea profesională, pentru faptele deosebite în serviciul statului român, precum și pentru contribuția importantă la promovarea imaginii Armatei României.
„Cu mândrie, îi apreciem pe colegii noștri: domnul medic primar oftalmolog Radu-Horațiu Bălă, distins cu Ordinul <<Meritul Sanitar>> în grad de <<Cavaler>>, cu însemn pentru civili, doamna asistent medical principal Florina-Elena Codreanu, distinsă cu medalia <<Meritul Sanitar>> Clasa I, cu însemn pentru civili și domnul plutonier major Ionuț Amnar, distins cu medalia „Virtutea Militară” Clasa a III-a, cu însemn pentru militari.
Aceste distincții reflectă meritele de excepție avute în domeniul profesional.
Recunoștință și felicitări!”, au transmis reprezentanții Spitalului Militar Sibiu.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura