Comandanții academiilor militare din Uniunea Europeană s-au întâlnit în Spania

În perioada 08-10 noiembrie 2023, comandantul (rectorul) Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, însoţit de prorectorul pentru programe și relații internaționale, col.prof.univ.dr. Vasile Căruțașu au participat, alături de alți comandanți și reprezentanți ai academiilor militare din Uniunea Europeană, la cea de-a XIV-a ediție a Seminarului Comandanților de Academii Militare din Uniunea Europeană (EUMACS 2023), eveniment găzduit de Academia Forțelor Aeriene din San Javier, Spania.

Foto: Facebook AFT Sibiu

EUMACS este un eveniment organizat anual de către una dintre academiile militare din țara care deține președinția Uniunii Europene și are ca obiectiv principal informarea comandanților, rectorilor, superintendenților, etc., instituțiilor militare de învățământ superior din Uniunea Europeană despre problemele ridicate la nivelul Grupului de Implementare și al Colegiului European de Securitate și Apărare, în vederea identificării celor mai eficiente modalități de comunicare între academiile militare din Europa și de consolidare a relațiilor de cooperare dintre acestea.

La ediția din acest an, subiectele abordate au fost: problematica formării și modelării viitorilor ofițeri pentru noile frontiere – spațiul și spațiul cibernetic, influența războiului din Ucraina și lecțiile învățate din acest conflict, precum și necesitatea adaptării armatelor la provocările curente.

Foto: Facebook AFT Sibiu

Concluziile rezultate în urma dezbaterii acestor subiecte, în cadrul a trei seminare, au urmărit identificarea provocărilor cu care se confruntă instituțiile militare de învățământ superior din Uniunea Europeană, în special din punct de vedere al pregătirii viitorilor ofițeri, dar și posibilele soluții care pot fi implementate eficient în procesul de formare și instruire al acestora.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*