Ieri, 29 mai, în jurul orei 22,00, în municipiul Sibiu, în timp ce conducea o motocicletă pe Calea Dumbrăvii, un sibian în vârstă de 17 ani nu s-a asigurat la trecerea de pe banda a doua pe prima bandă și a intrat în coliziune cu o altă motocicletă condusă pe banda întâi de către un alt sibian în vârstă de 17 ani.
Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri, s-a constatat că dreptul de a conduce al tânărului care nu s-a asigurat suficient este suspendat.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce i-a fost suspendat.