Trei persoane au ajuns in spital în această seară în urma unui grav accident petrecut pe DN 14, în localitatea Ruși. Un șofer a intrat pe contrasens.
Foto: ISU Sibiu
Polițiștii rutieri intervin la un accident produs pe DN 14, în localitatea Ruși.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 22 de ani, din comuna Mihăileni, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Șelimbăr”, explică Elena Welter, din cadrul IPJ Sibiu.
La locul accidentului au ajuns de urgență două echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere. „În accident au fost implicate două autoturisme și 5 persoane care au fost evaluate medical. În urma evaluării, două persoane au refuzat transportul la spital, celelalte trei persoane având nevoie de îngrijiri suplimentare: o femeie de 25 de ani cu traumatism toracic, un bărbat de 28 de ani cu traumatism toracic și oemeie și o femeie de 26 de ani cu traumatism cranian. Cele trei persoane sunt transportate la UPU Sibiu conștiente”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în acdrul ISU Sibiu.
În zonă traficul se desfășoară îngreunat.