Colectarea selectivă a deșeurilor începe cu stângul! Municipalitatea sibiană, nemulțumită de operatorul de salubritate

Primăria a sesizat ADI ECO Sibiu cu privire la problemele în implementarea noului sistem de gestionare a deșeurilor, se arată într-un comunicat de presă al instituției. Noului operator de salubritate i se reproșează, printre altele, că nu a livrat pubelele la toate gospodăriile și nici măcar la instituțiile publice.

În urma numeroaselor sesizări din partea cetățenilor legate de implementarea noului sistem de gestionare a deșeurilor, Primăria Sibiu s-a adresat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI Eco), titularul contractului prin care serviciile de salubrizare sunt asigurate în municipiul Sibiu, pentru a determina operatorul de salubritate – SC Soma SRL – să ia măsuri urgente de remediere.

Prima deficiență se leagă de lipsa containerelor pe platformele de colectare a deșeurilor – în sesizare s-a arătat că Primăria Sibiu a reușit, până în acest moment, amenajarea a 137 de platforme în zonele de blocuri și că pe acestea nu au fost amplasate de către Soma SRL containerele pentru deșeurile biodegradabile (maro) și cele pentru deșeuri reziduale (negre). Operatorul a transmis că va poziționa aceste containere începând de luni, 7 noiembrie.

platforme-deseuri

Primăria a sesizat ADI Eco și în ceea ce privește curățarea deșeurilor aruncate în afara pubelelor, pe platformele de colectare a deșeurilor și în jurul acestora, arătând că Soma are obligația contractuală să curețe în jurul platformelor de colectare, în conformitate cu contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activității de colectare și transport a deșeurilor municipale încheiat între ADI Eco și SC Soma SRL, precum și în baza regulamentului serviciilor de salubrizare al județului Sibiu.

Totodată, firmei Soma SRL i se impută faptul că nu a livrat containerele/pubelele destinate colectării deșeurilor la instituțiile publice și nici la unitățile de învățământ. Ba, mai mult, în zonele de case nu au primit toți cetățenii pubele, existând chiar străzi întregi pe care nu s-au distribuit recipienți. De asemenea, în anumite cazuri, sibienii de la case au primit prea multe pubele, ocupându-se inutil spațiile private din aceste curți.

One Comment

  1. Nicolae Tarcea says:

    Noi, cetatenii din municipiu suntem total nemultumiti si punem proasta organizare pe seama incompetentei celor din conducerea primariei. Sunt multe lucruri de corectat: 1) N-au ajuns nici pana acum, pubelele la toata lumea, 2) S-a anuntat, in presa, programul de strangere a deseurilor menajere dar n-a spus concret ce si cum, adica ni s-a spus ca refolosibilele se iau din 2 in 2 saptamani, dar n-au spus cand incepe sau cand au inceput. 3) Care-i limita maxima de gunoaie ( in special frunze) care se iau direct de pe strada si de la ce cantitate trebuie sa faci comanda speciala.etc

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*