COD PORTOCALIU în Sibiu: Furtuni violente cu grindină și ploi torențiale până la ora 21

Vremea se înrăutățește în județul Sibiu. Meteorologii au emis azi COD PORTOCALIU cu averse și descărcări electrice.

Foto: captură ANM

Duminică, între orele 12 – 21, va fi instabilitate atmosferică accentuată și averse importante cantitativ.

În județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și zona de munte a județului Bihor vor fi
averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…70 km/h) și
grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de
peste 60 l/mp.