Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în cursul zilei de sâmbătă, 27 iulie, între orele 15:00 și 23:00, care vizează și județul Sibiu.
Potrivit meteorologilor, în această perioadă sunt așteptate averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice cu rafale de vânt ce pot atinge 70-90 km/h, precum și căderi de grindină de dimensiuni medii și mari (2-5 cm).
Cantitățile de apă vor fi însemnate, cuprinse între 30 și 40 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 50-60 l/mp, atât în intervale scurte de timp cât și prin acumulare.
Zonele vizate de avertizare includ Oltenia, local în Transilvania (inclusiv județul Sibiu), nord-vestul Moldovei, Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali.











