Cod portocaliu de vreme severă în județul Sibiu: avertizări RO-Alert și măsuri de prevenție în localitățile vizate

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în județul Sibiu.

Foto: Mesagerul de Sibiu

Fenomenele periculoase sunt așteptate în intervalul orar 14:40 – 15:45 și vizează localitățile Cisnădie, Rășinari și Sadu.

Potrivit meteorologilor, se vor înregistra averse torențiale care pot cumula între 25 și 45 l/mp, grindină de dimensiuni medii (2-4 cm), frecvente descărcări electrice și rafale de vânt ce pot atinge 60-80 km/h.

Pentru a asigura un răspuns eficient în cazul producerii unor situații de urgență, primăriile celor trei localități au fost înștiințate și au fost activate Centrele de Permanență. Totodată, pentru zonele vizate a fost transmis și un mesaj de avertizare RO-Alert, destinat informării rapide a populației.

Autoritățile fac apel la cetățeni să dea dovadă de prudență și responsabilitate, evitând deplasările inutile și respectând recomandările transmise de instituțiile competente.

Evoluția fenomenelor meteo va fi monitorizată în continuare de instituțiile abilitate.