Cod galben de vânt puternic, ninsoare și polei, începând din această dimineață

O atenționare meteorologică de Cod galben de vânt puternic, ninsoare și polei, valabilă în toate regiunile țării, intră în vigoare începând de astăzi de la ora 8.00, până sâmbătă, la ora 2.Conform prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul menționat se vor semnala intensificări ale vântului în vest, sud și estul țării, iar pe arii restrânse polei. De asemenea, vor fi ninsori însemnate cantitativ și viscolite în zonele de munte din nordul și centrul țării, relatează Agerpres.

NINSOARE

Meteorologii avertizează că vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crișana, Banat, Oltenia și Muntenia, iar în seara zilei de vineri și în prima jumătate a nopții de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea și în sudul și centrul Moldovei. Rafalele vor depăși 55…65 km/h și pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitații mixte care vor favoriza formarea poleiului.

De asemenea, în nordul și centrul țării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susținute, viscolind și troienind zăpada. Îndeosebi în zona înaltă a Carpații Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri.

În funcție de evoluția meteorologică, ANM va actualiza această atenționare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*