Coafoarele și saloanele de înfrumusețare din Sibiu luate la purecat de ITM. S-au aplicat două amenzi și 15 avertismente

În perioada 17 – 20 ianuarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfăşurat Campania naţională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii din Sibiu care își desfășoară activitatea în domeniile Coafură și alte activități de înfrumusețare și Activități de întreținere corporală.

Foto: pexels.com

În perioada de desfăşurare a campaniei, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 47 controale în domeniul relațiilor de muncă.

Pentru neconformităţile identificate, s-au dispus 31 de măsuri de remediere, 15 avertismente scrise şi au aplicat un număr de 2 sancţiuni contravenţionale, respectiv o amendă contravenţională în valoare de 20.000 lei aplicată pentru identificarea unui salariat care presta activitate având contractul individual de munca suspendat și cea de-a doua în valoare de 1500 lei pentru neacordarea repausului săptămânal conform prevederilor Codului  Muncii.

Cele mai frecvente neconformități constatate au fost: neîntocmire dosar personal, angajatorul nu ține evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit a programului de lucru la locul de muncă; neacordarea repausului săptămânal; neutilizarea  modelului cadru al Contract Individual de Muncă; transmitere date eronate in Revisal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*