O coloană de maşini s-a format astăzi pe autostrada A1, pe sensul spre Sibiu, în urma unui accident.
FOTO: IPJ SIBIU
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 Sibiu-Deva – Centura mun. Sibiu, la kilometrul 247, pe sensul de mers Sibiu către Deva, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 autocamioane și 1 autoturism.
În urma impactului a rezultat rănirea șoferului de mașină, care este transportat la spital. Acesta a suferit traumatisme la picioare, dar este conștient.
Circulația rutieră este oprită pe benzile 1 și 2, desfășurându-se îngreunat pe cea de urgență, fiind formată coloană în mișcare, de aprox. 500 metri.
IPJ precizează că, potrivit primelor cercetări, în timp ce conducea un TIR pe banda 1, un cetățean străin în vârstă de 36 de ani, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, a intrat în coliziune cu autoturismul condus în fața sa de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Vâlcea, proiectându-l pe banda 2, unde a fost lovit apoi de alt TIR, condus de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Arad.
Șoferul autoturismului a fost rănit și transportat la spital conștient.