Zeci de specialiști în aviație din Europa discută la Cluj temele momentului din acest sector, în cadrul ediției cu numărul 3 a Aviation Event organizat de Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.
FOTO: monitorulcj.ro
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” va găzdui vineri, pentru al treilea an la rând, conferința internațională Aviation Event, care reunește specialiști din domeniul aviației și reprezentanți ai aeroporturilor și companiilor aeriene din toată Europa, scrie Monitorul de Cluj.
Invitații vor dezbate cele mai „fierbinți” subiecte ale momentului din sectorul aviatic, precum revenirea după pandemia de coronavirus, reducerea emisiilor de carbon, lipsa aeronavelor de pe piață și inovațiile tehnologice.
„Evenimentul a devenit cunoscut pe plan european”
„Este a treia ediție a Aviation Event în Cluj, avem participanți din peste 20 de țări, specialiști în aviație, reprezentanți ai mai multor aeroporturi și companii aeriene. Avem foarte mulți jurnaliști din Europa, în specializați în aviație. Vom discuta despre reluarea traficului, despre reducerea la zero a emisiilor de carbon până în 2050, vom discuta problemele legate de lipsa aeronavelor pe piață în acest an, creșterea competitivității. Vom vorbi despre tehnologie, despre transportul intermodal, o ocazie foarte bună de a împărtăși experiențe.
În ultimii trei ani, acest eveniment a evoluat foarte bine, a devenit cunoscut pe plan european și național, participă reprezentanții și directorii tuturor aeroporturilor din țară”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj, joi, într-o conferință de presă.
O zi plină de discuții și dezbateri pe temele momentului
Conferința Aviation-Event 2024 CLJ va avea loc vineri, 15 martie, la Hotelul Radisson Blu din Cluj-Napoca, între orele 9.00 – 16.30.
Conferinţa internaţională Aviation-Event de anul acesta va viza subiecte de interes privind aviația durabilă, soluții de energie regenerabilă și strategii pentru reducerea amprentei de carbon în industria aviației, precum și teme privind provocările și oportunitățile în ceea ce privește capacitatea și extinderea aeroporturilor.
Printre invitații ediției din acest an a Aviation Event 2024 CLJ se numără: Peter Baumgartner – fost CEO Etihad Airways și președinte Bluearbre Ltd, Irina Munteanu – prefectul județului Cluj, Alin Tișe – președintele Consiliului Județean Cluj, Viorel Federiga – președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Cluj, Dan Tarcea – viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, David Ciceo – director general al Aeroportului Cluj, Robert Carey – președintele Wizz Air, Antonello Bonolis – director de comunicații al Aeroportului Bologna, Pawel Galiak – director comercial al Aeroportului Cracovia, José Ramón Bauzá – coordonatorul Comitetului pentru transporturi și turism al Parlamentului European, Hakkı Güntay – manager general Turkish Airlines România, Jesús Caballero Pinto – director general al Aeroportului Sofia, Bettina Ganghofer – director general al Aeroportului Internațional Salzburg și mulți alți invitați din țară și din străinătate.