În perioada 3-6 octombrie, sportivii sibieni Christian Hirsch, Daria Grecu, Teodora Dragotă și Antonia Reti vor reprezenta România la Campionatul Mondial și Cupa Europei/British Open la Karate Kyokushin în Londra, alături de colegii lor din Alba Iulia, Tg. Jiu și Galați ce alcătuiesc Lotul Național.
Foto: CS Hirsch
Daria Grecu care zilele trecute a împlinit 18 ani va participa pentru prima dată la categoria Seniori alături de Christian Hirsch care este și antrenorul echipei sibiene, președinte al Federației de Karate Knockdown și Clicker.
Amintim că la Cupa Mondială din Elveția, Daria Grecu s-a clasat în primii 8 la categoria juniori având și numeroase titluri naționale. Christian Hirsch a obținut bronzul la Campionatul European din Germania și s-a clasat pe locul 13 la Campionatul Mondial din Belgia, ediția din 2014.
Junioarele Antonia Reti și Teodora Dragotă vor participa pentru prima dată la un Campionat Mondial și se pot mândri de asemenea cu titluri naționale, balcanice obținute până în prezent.
Foto: CS Hirsch
Din echipa sibiană a Clubului Sportiv Hirsch face parte și Andreea Frăsie, campioană europeană și actualmente antrenor al Lotului Național, întregit de Ștefan Straut din Alba Iulia, Cătălin Burtea din Galați și Marian Brandt din Tg. Jiu. Tot din Sibiu vor participa și Peter Soia la seniori, Antonia Boar la juniori din partea Clubului Sportiv Satori Dojo.
Întreaga delegație a Lotului Național:
Sportivi:
Christian Hirsch – Sibiu
Daria Grecu – Sibiu
Dragota Teodora – Sibiu
Antonia Reti – Sibiu
Peter Soia – Sibiu
Antonia Boar – Sibiu
Ilinca Faur – Alba Iulia
David Todescu – Alba Iulia
Eliza Prodanoiu – Tg. Jiu
Crina Chintoiu – Galați
Dennis Mirovici – Galați
Păun Adrian – Galați
Arbitri:
Stefan Straut
Antrenori:
Marian Brandt
Andreea Frasie
Cătălin Burtea
„Participarea la acest eveniment din punct de vedere financiar se face pe cont propriu. Pe această cale facem un apel către cei care doresc să sprijine echipa sibiană și de ce nu întregul Lot National al României pentru participarea la Campionatul Mondial din Londra, mulțumim anticipat!” au transmis reprezentanții Clubului Sportiv Hirsch.
Important de menționat este faptul că Sibiul a fost nominalizat să găzduiască următoarea ediție a Campionatului Mondial din 2028, iar în acest demers, la Londra va avea loc votul oficial din partea reprezentanților tuturor țărilor.