Clubul Seniorilor din Copșa Mică a împlinit 10 ani

Luni 21 februarie, s-au aniversat 10 ani de la înființarea Clubului Seniorilor Copşa Mică, deși calendaristic acest eveniment ar fi trebuit să aibă loc în data de 10.11.2021, condițiile impuse de pandemie au generat amânarea lui, anunță Primăria Copșa Mică într-o postare pe pagina de Facebook.

„Pentru a marca într-un mod deosebit acest eveniment, Clubul Seniorilor Copşa Mică a fost „botezat” cu numele „Micu Domşa”, pentru a certifica încă o dată efortul deosebit depus de dl Domşa Iuliu (cunoscut de prieteni şi ca „nea Micu”) în animarea şi administrarea acestui spațiu destinat persoanelor de vârsta a treia şi nu numai lor. Consecvent definiției „Voluntariatul este activitatea desfășurată din proprie inițiativă prin care o persoană fizică îşi oferă timpul, talentul şi energia în sprijinul altora fără a primi o recompensă”, dl Domşa şi-a pus timpul, talentul şi energia în sprijinul comunității din orașul Copşa Mică.

Acest mic gest de recunoaștere a meritelor sale pentru semeni, venit din partea autorităților locale şi a comunității, certifică din nou că oamenii deosebiți ai oraşului, cei care se implică activ în viaţa urbei şi care au un rol important în îmbunătăţirea vieţii ei, vor fi întotdeauna respectaţi şi cinstiţi.

Dl primar Mihalache Daniel Tudor a ţinut să mulţumească din nou d-lui Domşa Iuliu şi membrilor Clubului Seniorilor pentru implicarea activă în rezolvarea problemelor comunităţii şi pentru suportul constant acordat administraţiei locale.

În încheiere, concluzionăm cu un citat care se potriveşte perfect lui nea Micu Domşa: „Trăieşte viaţa, dar nu o trăi numai pentru tine. A trece prin viaţă fără să nu faci nimic şi pentru semenii tăi, înseamnă că ai trăit degeaba în această lume, fiindcă nimic nu rămâne după dispariţia noastră dacă nu lăsăm măcar o urmă care să ateste că am existat.”, se arată în postarea de pe pagina de facebook a Primăriei Copșa Mică.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*