Printr-un contract de 2,48 de milioane lei semnat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în luna februarie a acestui an, Consiliul Județean Sibiu va eficientiza energetic clădirea Ambulatoriului de Stomatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Pentru clădirea edificată în anul 1968, se dorește a fi realizate următoarele lucrări: termoizolarea pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei, înlocuirea centralei termice și a instalațiilor de preparare și distribuție a apei calde, montarea de sisteme de iluminat tip led.
De asemenea, se propune a fi instalate pompe de căldură, sisteme de climatizare cu recuperatoare de căldură și panouri solare pentru producerea energiei electrice și prepararea apei calde.
„Estimările pe care specialiștii le-au făcut din perspectiva rezultatelor vizate, indică o reducere cu peste 70 % a cantității de energie pe care o cumpărăm din rețelele publice. În fapt, toate investițiile pe care le facem în imobilele aflate în patrimoniul nostru devin mai prietenoase cu mediul înconjurător, prin reducerea consumului de energie primară și instalarea de tehnologii bazate pe resurse regenerabile”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
În cadrul acestui proiect va fi instalată și o stație de încărcare a vehiculelor electrice, dotată cu două puncte de încărcare.
Având deja sursa de finanțare asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Consiliul Județean Sibiu va achiziționa în perioada următoare serviciile de întocmire a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), urmate de cele destinare întocmirii Proiectului Tehnic și de realizare a lucrărilor.