Consiliul Județean Sibiu a semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor pentru investiția ”Modernizare, extindere și dotare a Unității de primiri urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cu asocierea TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL și PRO HART GROUP și ALLBIZZ SRL reprezentată prin lider de Asociere TOTAL NSA AG CONSTRUCT SRL.
Valoarea contractului este de 6.212.528 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 7.392.908,32 lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.
Prin acest proiect, Unitatea de Primiri Urgențe se va extinde cu 300 mp în plan orizontal (parter) și cu un etaj tehnic de 51 mp. De asemenea vor fi create:
· cale de acces ambulanță în zona spațiului verde din fața actualei unități
· zonă de acces pentru pacienți, sală de așteptare, recepție, registru UPU
· cameră pentru pacienți decedați
· cameră de decontaminare
· boxă pentru colectare deșeuri și igienizare tărgi
· spațiu pentru computer tomograf, cameră tehnica computer tomograf, cameră de comandă
· cameră de resuscitare
Durata contractului este de 16 de luni, după cum urmează:
· Documentația tehnică pentru obținerea avizelor/acordurilor necesare – 30 zile de la data emiterii ordinului de începere al documentațiilor/serviciilor
· Proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire și proiectul de organizare a execuției lucrărilor, inclusiv avizele și acordurile necesare în vederea obținerii Autorizației de Construire – 15 zile de la emiterea ordinului de începere a serviciilor și după obținerea avizelor/acordurilor
· Proiect tehnic de execuție – 45 zile de la emiterea ordinului de începere a serviciilor, respectiv după predarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor (PAC).
· Asistența tehnică din partea proiectantului: 13 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor de construire
· Lucrările de execuție și dotări: 11 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor
”În prezent, Unitatea de primiri urgențe din cadrul Spitalului Județean Sibiu este subdimensionată raportat la numărul de cetățeni care apelează la serviciile medicale oferite. Ne bucurăm că, în scurt timp, clădirea va fi extinsă datorită eforturilor echipei din cadrul Consiliului Județean Sibiu de a atrage fonduri europene cu care să realizăm această investiție. De asemenea, în cadrul proiectului sibienii vor putea beneficia începând de anul viitor de investigații imagistice performante datorită achiziționării unui computer tomograf performant cu 32 slice-uri”, a menționat președintele Daniela Cîmpean.