Se spune că foamea este cea care face bucatele bune, dar gastronomia este o artă. În perioada aprilie – septembrie 2019, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu găzduiește expoziţia „Bucătăria naturii”.
„Un proverb amerindian spune că înainte să mănânci să îți faci timp să mulțumești mâncării. Poate suna comic, dar exponatele prezente în cadrul acestei expoziții temporare vă vor convinge că această zicală este justificată atunci când guști carne de armadilo, porc spinos, crocodil sau liliac. Sunteți adeptul entomofagiei (consumați insecte) sau ați soarbe o supă făcută din sânge de rață? În lume există tradiții culinare care, pentru unii dintre noi, sunt inimaginabile. Vă invităm să vizitați expoziția noastră și să descoperiți aceste «ingrediente» inedite, exponate din cadrul colecțiilor Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu. Câți dintre noi nu și-ar dori să poată savura fructe proaspete exotice precum fructe de palmier, semințe de paharul-maimuței, fructe de baobab și nu numai”, spun curatorii expoziţiei, dr. Ghizela Vonica, Ana-Maria Păpureanu, Nicolae Trif, Raluca Bugneriu și Maria Sasu.