„În preajma Sfântului Nicolae, Biserica Ortodoxă din Cisnădie a desfășurat numeroase acțiuni umanitare pentru a sprijini comunitatea și pentru a răspunde nevoilor celor defavorizați, marcând a 16-a ediție a acțiunii social-culturale „Dar de Moş Nicolae”.
Foto: Primăria Orașului Cisnădie
În Ajun de Moș Nicolae, parohii bisericii Sf.Nicolae au pregătit daruri pline de iubire pentru familiile și copiii aflați în dificultate.
Acestea au fost distribuite în comunitatea locală, în special acolo unde nevoile sunt cele mai mari: copiii din zona defavorizată Seviș, copiii fundației Little John din Cisnădioara, copiii de la S.O.S Satele Copiilor Cisnădie. De asemenea darurile au ajuns și la 19 copii din Gusterița, 6 din Turnu Roșu și copiii din Vărd, Veseud, jud.Sibiu.
Foto: Primăria Orașului Cisnădie
Cu prilejul Sărbătorii Sfântului Nicolae, Corul Tinerilor Bisericii Sfântul Nicolae din Cisnădie, coordonat de Ramona Broscateanu, a organizat un concert de colinde traditionale la care au participat peste 900 sute de copii de la Grădinița nr 1 și Grădinița nr.6; copiii clasei I A și clasei a II a A ale Liceului Gustav Gundisch, Corul Liceului Gustav Gundish și al Școlii Generale nr.3 din Cisnădie,coordonat de doamna prof. Florescu Daniela , Corul copiilor bisericii Sf.Nicolae; Corul de copii al bisericii Sf.Treime din Cisnădie și al copiilor de la Arca lui Noe, coordonat de pr. Catalin Crisan pr. Mustata Sorin , grupul de copii „Zâmbete și Acorduri” din Sadu, coordonat de pr. Liviu Moisiu, corul Copiilor de la Biserica sf.Laurentiu din Cartierul Arhitectilor, Corul „Noi și Mimi” reprezentant al Bisericii Evanghelice din Cisnădie, coordonat de doamna Mihaela Fulop, Corul Asociației Speranță şi Zâmbet,coordonat de doamna Eugenia Czenter, Corul de la Liceul Tehnologic Cisnădie coordonat de prof.Daniel Piloiu și prof.Stefan Marin.
Foto: Primăria Orașului Cisnădie
Joi, 7 decembrie 2023 Pr.Laurențiu Broscățeanu și tinerii din Corul Bisericii Sf. Nicolae din Cisnădie, coordonați de d-na Ramona Broscateanu, au colindat și au oferit daruri pentru copilaşii de la Spitalul de Psihiatrie „Gheorghe Preda”din Sibiu, secția Neurologie Pediatrică. Aproximativ 50 copii internați aici au primit darurile aduse și s-au bucurat de vizita tinerilor din Cisnădie.
Foto: Primăria Orașului Cisnădie
„Pe lângă cele 1100 de pachete pe care le-am împărțit, sperăm că am dăruit și zâmbete şi bucurie .Hristos să vă dăruiască sănătate, bucurii și sărbători cu pace” au transmis organizatorii: Pr.Nicolae Vintilă, Pr. Laurentiu Broscateanu, Ramona Broscateanu, coordonatoarea Corului și cei 50 tineri ai Corului Bisericii Sf. Nicolae din Cisnădie.
Foto: Primăria Orașului Cisnădie
„Salut cu căldură și bucurie inițiativa preoților din comunitatea noastră și îi asigur de sprijinul continuu al Primăriei în toate eforturile lor de a îmbunătăți calitatea vieții comunității” a declarat Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie.
Foto: Primăria Orașului Cisnădie
Acțiunile Bisericii ortodoxe SF. Nicolae au fost sprijinite de Primăria orașului Cisnădie.