Ritmurile europene și cele americane se vor împleti în cea de-a doua zi a Festivalului Internațional „Cântecele Munților”, care se desfășoară la Sibiu până în 8 august 2016.
Ziua de 4 august incepe cu un atelier de dans, ai cărui amfitrioni vor fi membrii ansamblurilor: „Guijarro” din Mexic și „Achna Forest” din Cipru. Pe ritmurile de înviorare din cele două țări, oricine poate deprinde pașii unor dansuri precum guerrero, nayarit, jalisco sau syrtos și sousta. În consecință, nu ratați atelierul de dans care începe la ora 10.00, la Cercul Militar din Sibiu.
Seara avem din nou întâlnire cu specificul mexican, atât cel culinar, cât și cel cultural. De la ora 20.00, Restaurantul Cercului Militar găzduiește seara tradițională mexicană. Puteți exersa pașii de dans, deprinși în timpul workshopului, și mai ales vă veți bucura de preparate specifice acestei țări: sopes, preparat cu o vechime de 3000 de ani, celebru în tot Mexicul, salsa verde, un sos iute, consistenta supă molle de ola, budincă de orez și Agua de Jamaica, o infuzie din flori de hibiscus sau lalea.
Nu uitați că între orele 11.00 – 15.00 este deschisă expoziția indoor de la Cercul Militar din Sibiu. Pulsul vieții de odinioară din satele de pe Valea Hârtibaciului, poate fi luat în cadrul expoziției, ce recreează tematic scene de familie și scene de muncă. Toate obiectele expuse, de la cele de port popular la cele utilitare, sunt autentice și au o vechime de aproximativ o sută de ani.
Weekend cu joc
Vineri, sâmbătă și duminică, „Cântecele Munților” duc tradițiile în centrul Sibiului: la parada portului popular și spectacolele în aer liber ne vom întâlni cu zeci de interpreți de muzică populară și ansamblurile: „Guijarro” – Mexic, „Svetozar Marković” – Serbia, Orchestra de Muzică Populară a Consiliului Național al Minorităților Naționale Române „Novi Sad” din Serbia, Temuco – Chile, Asociaţia Culturală „Achna Forest”- Cipru, Asociația Culturală a Sașilor din Bavaria – Germania, „Dor Transilvan” – Cluj-Napoca, „Cununa Carpaţilor”- București, „Cununiţa”- Arad, „Arcanul” – Suceava şi „Ardealul”, „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului” din Sibiu și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.
Festivalul este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Eveniment cu traditie
Festivalul Internațional „Cântecele Munţilor” este singurul eveniment sibian cuprins în Calendarul Consiliului Internațional al Organizatorilor de Festivaluri de Folclor și unul dintre cele opt din România. Coproducător al festivalului este Societatea Română de Televiziune. Parteneri sunt Cercul Militar Sibiu și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Evenimentele sunt finanțate de Consiliul Judeţean Sibiu.
Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.
„Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național”.
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”
Programul
Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”
Joi, 04 august 2016
10:00- 11:30 Cercul Militar Sibiu (Sala de sport) – Atelier de dans: Cipru și Mexic
11.00-15.00 Cercul Militar Sibiu (Sala de lectură) – Expoziţie indoor și audiție muzicală
20:00-23:00 Restaurantul Cercului Militar Sibiu – Seară tradiţională Mexic: preţ meniu 30 lei/persoană; rezervări la tel. 0755/518877
Vineri, 05 august 2016
11:00-15:00 Cercul Militar Sibiu (Sala de lectură) – Expoziţie indoor și audiție muzicală
13:00 Consiliul Județean Sibiu- Primirea oficială
18:00 – 19:00 Bd. N. Bălcescu – Piaţa Mare Sibiu: Parada portului popular
19:00-23:00 Piaţa Mare Sibiu – Spectacol folcloric „Junii Sibiului şi invitaţii lor”: Paula Seling, Vlad Miriţă, Monica Anghel, Marcel Pavel, Nico, Luminiţa Anghel, Ovidiu Lipan Țăndărică, Andreea Voica, Cornelia și Lupu Rednic, Matilda Pascal Cojocăriţa, Constantin Enceanu, Dinu Iancu Sălăjanu, Sebastian Stan, Paula Medrea, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Viorica Telcean, Marcel Părău, Adrian Neamțu, Laura Lavric, Ansamblurile folclorice: „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului” și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”
Sâmbătă, 06 august 2016
10:00 – 11:30 Sediul C.J.C.P.C.T. „Cindrelul-Junii” Sibiu – Atelier de dans: coregraf Nichita Dragomira – Călușul oltenesc
10:00 – 11:30 Cercul Militar Sibiu (Sala de sport) – Atelier de dans: România și Serbia
11:00 – 15:00 Cercul Militar Sibiu (Sala de lectură) – Expoziţie indoor și audiție muzicală
19:00 – 23:00 Spectacol folcloric în Piaţa Mare: Ansamblul Folcloric „Ardealul” – Sibiu, Ansamblul Folcloric „Arcanul” – Suceava, Ansamblul Folcloric „Cununiţa”- Arad, Ansamblul Folcloric „Guijarro”- Mexic, Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaţilor”- București, Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan” – Cluj
Spectacol aniversar Mariana Anghel – „Tare-aș vrea floare să fiu”
Acompaniază Orchestra de Muzică Populară a Consiliului Național al Minorităților Naționale Române din Serbia „Novi Sad”.
Invitați: Nicoleta Voica, Vasile Conea, Carmen Popovici Dumbravă, Alexandru Pugna, Nineta Popa, Traian Stoiţă, Camelia Cosma Stoiţă, Alina Bîcă, Daniel Rosalim, Viorica Ţepeş, Ilie Medrea, Alina Pinca, Adriana Anghel, Ionuţ Fulea
20:00 – 23:00 Restaurantul Cercului Militar Sibiu – Seară tradițională Chile: preț meniu 35 lei/persoană, rezervări la tel. 0755/518877
Duminică, 07 august 2016
10:00 – 11:00 Cercul Militar Sibiu (Sala de sport) – Atelier de dans: România și Chile
19:00–23:00 Spectacol folcloric în Piaţa Mare Sibiu: Asociația Culturală a Sașilor din Bavaria – Germania, Ansamblul Folcloric din Temuco – Chile, Asociația Culturală „Achna Forest” – Cipru, Ansamblul Folcloric „Svetozar Marković”- Serbia
Spectacol aniversar Ansamblul Folcloric „Ceata junilor” – 25 ani
Soliști Codruţa Rodean, Irina Birou, Daniel Pop, Ancuţa Corlăţan, Ionela Sterp, Florin Mihalache, Oana Tomoiagă, Diana Călinescu, Ilie Caraş, Andreea Vulcu, Bogdan Firu, Iulia Bucur, Marian Medregoniu, Angelica Flutur, Ciprian Pop, Şirin Narenji, Bogdan Cioranu, Mădălina Mîrza, Nicu Mâţă, Oana Bozga, Florin Boita, Virginia Irimuş, Izabela Tomiţa, Bogdan Toma, Andra Matei, Răzvan Năstăsescu, Narcisa Băleanu, Paul Ananie, Alexandru Brădăţan, Vlăduţa Lupău, Gabriel Dumitru, Ina Todoran, Stana Stepanescu, Ovidiu Homorodean, Andreea Haisan, Tudor Furdui Iancu, Cristian Pomohaci
20:00 – 23:00 Restaurant Hermania – Seară tradițională Germania: preţ meniu 50 lei/persoană, rezervări la tel. 0755/055999