Ciprian Faraon: ”Voi susține întotdeauna activitățile de producție și execuție lucrări” (CP)

Astăzi este despre antreprenoriat, cel sibian, mai exact despre două persoane care au avut curajul să înceapă o afacere cu multe provocări. Este vorba despre Romina Beres și Oana Preoteasa( Oana Tamas), asociate în cadrul firmei ȘapeSib Solution.
Foto: Ciprian Faraon
Spun ”curaj” pentru că, dincolo de dificultatea dezvoltării unui start-up (firma nou inființată), în prezența unui scenariu economic sumbru, inflație, recesiune, criză, reduceri de personal, dincolo de asumarea unor obligații contractuale suficient de stricte/rigide atunci cand vorbim de utilizarea de fonduri europene nerambursabile, antreprenoarele si-au ales domeniul de activitate principal lucrări de construcții. Acest domeniu este asociat, cu precădere, dar nedrept, bărbaților. Am însă convingerea că vor reuși să răzbată.
Am luat la cunoștință despre proiectul celor două antreprenoare cu ocazia evaluării și jurizării planurilor de afaceri finanțate de Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, prin Fondul Social European – Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 Axa Prioritară 6, Schema de ajutor de minimis Innotech Student – POCU 2014-2020, AP6, OS 6.13, finanțare din fonduri europene.
Așa cum am menționat cu alte ocazii, voi susține întotdeauna activitățile de producție și execuție lucrări, deoarece acestea generează, din punctul meu de vedere, multă plusvaloare economiei în general, economiei locale și comunității în special. Economia unei țări nu poate funcționa sănătos doar bazându-se pe consum, ca rezultat al importurilor, cineva trebuie să și producă în țara asta.
Ori de această dată, am avut dublă motivație să încurajez un astfel de proiect pentru a fi finanțat, cea a specificului afacerii, dar mai ales a curajului celor două antreprenoare. Evident, planul lor de afaceri a fost bine întocmit, conturându-se o afacere sustenabilă.
Am dat curs invitației Rominei și Oanei de a viziona lucrări executate de echipa lor, pe teren, în plin santier, lucrări executate cu echipamente achiziționate prin programul mai sus menționat. Abilitatea, seriozitatea și implicarea celor două antreprenoare s-au putut vedea în lucrările executate. Suplimentar, 4 persoane, angajați ai firmei ȘapeSib Solution, grație curajului antreprenoarelor, au un loc de muncă bine plătit și sunt tratate cu apreciere și respect, motivația acestora văzându-se în lucrările executate.
Un mare BRAVO Rominei și Oanei pentru modul cum își gestionează afacerea!
Vă invit să le susținem, cu atât mai mult cu cât susținem o afacere locală, sibiană, accesându-le serviciile atunci când apare nevoia turnării unei șape.
Câteva cuvinte despre lucrările pe care ȘapeSib Solution le poate realiza:
– șapă mecanizată, robotizată și elicopterizată pentru spații industriale
– șapă mecanizată, robotizată și elicopterizată pentru spații de locuit
– montaj de elemente de finisaj gresie, parchet și pardoseală
ȘapeSib Solution oferă servicii inovatoare, asigurând un grad ridicat de tehnologizare, ceea ce conduce la reducerea timpilor de execuție și a costurilor de producție.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*