Am urmărit cu interes, în ultimele zile, subiectul mult discutat în presa sibiană, cel al (ne)construirii noului spital județean.
Cel mai probabil, politic, sunt persoane mulțumite de nereușita, la acest moment, a celor de la PNL de a-și materializa promisiunea, fără acoperire de altfel, față de electorat! Personal, ca sibian, evident că nu subscriu unei astfel de gândiri. M-aș bucura ca orice județ din țara noastră să aibă parte de un spital județean nou, modern, care să răspundă nevoilor actuale dar și viitoare.
Dar haideți să vedem și de ce s-a ajuns în această situație.
De multe ori, din nefericire, cei care accesează funcții instituționale, rezultat al votului sau a unei numiri politice, încep să-și dezvolte cultul persoanlității. Fie că vorbim de “ajutorul” celor din jurul acelei persoane, fie ca este vorba de o construcție personală nesănătoasă, uneori începând cu cei 7 ani de acasă. Acest tip de politician uită repede de unde a plecat, de ce este pus în funcția respectivă, acesta începând să-și însușească instituția ca un bun personal. Devine foarte preocupat de imagine, și mai puțin de construcție administrative, își dorește să controleze totul, devine cel mai înțelept dintre pământeni.
Cred că această descriere se potrivește foarte bine contextului actual.
Avem un Președinte de Consiliu Județean Sibiu care, astăzi, în fața unui eșec politic dar și administrativ, invocă pănâ și Sfinții, solicitând susținere din partea tuturor formațiunilor politice, tuturor reprezentanților partidelor politice, să nu transforme acest subiect în unul politic. Să vadă toți binele sibienilor și să se implice! Acum, când eșecul devine public!
As fi perfect de acord cu această abordare dacă, în parcursul politic și administrativ al Președintelui Consiliului Județean ar fi existat cel puțin un demers politic, făcut chiar public, prin care să fi cerut reprezentanților partidelor, puși de electorat prin vot, din Consiliul Județean Sibiu și/sau a reprezentanților acestora în Parlamentul Romaniei, să se pună la aceeași masă, să le solicite sprijinul. Să-i consulte, fără să arate superioritate, aroganță, mândrie, orgolii. Să poarte o discuție sinceră, corectă, pragmatică. Însă de la începutul proiectului!
Forțele politice uneori se mai și schimbă. Cu voia electoratului, cel care merge la vot, desigur, sau cu voia partidelor (vezi alianta PNL – PSD), împotriva voinței electoratului care a votat intr-un anumit fel. Ori un Președinte de Consiliu Județean ar fi trebuit să înteleagă un astfel de proiect cu gândirea unui bun administrator al judetului, daca o are bineinteles. Nu cu gândirea unui politician, dornic de imagine!
Un Președinte bun ar fi trebuit să gândească un sistem de management al riscului, astfel încât situații de acest gen să fie anticipate, să aiba soluții. Ar fi trebuit să vadă și dincolo de era PNL, astfel încât să ducă la bun sfârșit acest proiect. Să nu rămâna doar o poveste electorală, ca multe altele!
Nimic din aceste lucruri nu s-a întâmplat. Ba mai mult, suntem acuzați, oamenii politici, presa, acel electorat care nu mai înțelege să fie alaturi de PNL, că transformăm totul într-un combat politic și nu arătăm o susținere colectivă, socială. Sper din tot sufletul ca acțiunea inițiată de reprezentanții actualului spital județean , cu petiția pentru strângerea de semnături, să nu aiba iz politic! Pare a fi o încercare timidă, orchestrate, de a acoperi un esec al celor care conduc Consiliul Judetean si al PNL, per ansamblu. Dar poate mă înșel, caz in care e lăudabilă acțiunea. Totuși îi dau mici speranțe de reușită!
Vă întreb, cine oare a fluturat acest proiect al noului Spital Judetean Sibiu, promovându-l într-o acțiune exclusiv politică, respectiv alegerile interne ale PNL Sibiu din 2020, înmânându-i dlui Cîțu autorizația de construire și lansând toate promisiunile de pe lume? Cine oare și pentru ce? Vă răspund eu, pentru a convinge delegația PNL Sibiu să voteze marile (ne)realizări viitoare! Pentru a susține o anumita echipă, echipa Cîțu, de la Sibiu, pentru a-și reconfirma pozițiile politice din PNL Sibiu cele două doamne, respectiv d-na Președinte de Consiliu Județean Sibiu, în calitate de Prim Vice Președinte al PNL Sibiu – d na Cîmpean, împreună cu Președnintele PNL Sibiu – d na Turcan.
Ori atunci nu a fost un proiect folosit într-un joc politic? Acum că diverse persoane au o poziție fermă, obiectivă, la adresa promisiunilor nerealizate a acestor doua doamne, transformă acest proiect într-un joc politic, ”sabotând” proiectul! Hmmm!
Regret, însă sunt de parere că l-ați sabotat singure! Prin aroganță, prin orgolii, prin ignorarea consilierilor județeni din celelalte organizații politice, pentru orice proiect gândit pentru comunitate, plecând de la o gândire nesănătoasă! Că aveți o majoritate confortabilă în Consiliul Județean Sibiu și faceți ce vreți, cum vreți! Iar acum le cereți sprijinul sau aruncați vina asupra lor?!
Am spus-o în repetate rânduri, în articolele mele din ultimii ani, cei care ne conduc trebuie să lase la urmă calitatea politică, să primeze cea administrativă! Incurajați întotdeauna dialogul, promovați indiferent de culoarea politică proiectele bune care sunt depuse pentru comunitate! Puneți la aceeași masă toți reprezentanții politici, indiferent de culoarea politică, pentru proiectele importante! Arătați comunității că știți să lucrați în echipă când vine vorba de interesul comunității. Veți avea mult mai multă recunoștință și mult mai multe rezultate!
Oare se și aude? Probabil că nu! Și tocmai am irosit minute bune scriind aceste rânduri și dumneavoastră v-ați irosit timpul citindu-le!