Cioloș SE IMPLICĂ. Primul ministru a cerut rapoarte complete de la autorități cu privire la uciderea ursului din Sibiu, până luni

Premierul Dacian Cioloș a cerut rapoarte complete, până luni, de la responsabilii care coordonează autoritățile implicate în gestionarea evenimentului de la Sibiu, soldat cu uciderea unui urs în oraș.

„Prim-ministrul Dacian Cioloș a discutat azi cu responsabilii care coordonează autoritățile implicate în gestionarea evenimentului de la Sibiu care s-a soldat cu uciderea unui urs în intravilanul orașului. Ministerul Afacerilor Interne, prefectul județului Sibiu, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și ANSVSA i-au prezentat premierului rapoarte intermediare asupra evenimentului. Prim-ministrul Dacian Cioloș a cerut rapoarte complete ale situației până luni, 17 octombrie, după ce instituțiile cu responsabilități își vor finaliza și anchetele interne declanșate deja”, a anunțat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, premierul Cioloș a fost informat că la nivelul MAI s-a început revizuirea procedurilor de intervenție în caz de evenimente excepționale. „În același timp, premierul a fost informat că, încă de săptămâna trecută, la nivelul MAI s-a început o revizuire a procedurilor de intervenție în caz de evenimente excepționale, precum a fost cel din Sibiu, iar Ministerul Mediului va prezenta până joi, 20 octombrie, stadiul înființării Serviciului de Urgență pentru Animale Sălbatice — SUAS, procedură demarată, dar nefinalizată până în acest moment”, a afirmat Iolu.

liviu-iolu

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu IOLU

Precizările purtătorului de cuvânt al Guvernului vin după ce, miercuri, la Sibiu, a fost împușcat un urs care a ajuns pe străzile orașului. Ursul a fost împușcat pentru că reprezenta un pericol prea mare, a anunțat IPJ Sibiu, precizând că s-a încercat tranchilizarea lui, dar nu s-a reușit acest lucru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*