Cioabă: „Am votat o doamnă. Dumnezeu să ne dea o administrație bună!”

Autointitulatul rege al romilor de pretutindeni, Dorin Cioabă, a declarat astăzi, la ieșirea de la urne, că a votat ca Dumnezeu să dea tuturor romilor o administrație bună, primari care să-i ajute, altfel, peste patru ani, romii vor fi supărați.„Am votat astăzi ca Dumnezeu să ne dea o administrație bună, o administrație care să aibă grijă și de noi, de romi. Se știe că noi romii depindem de ajutorul social, depindem de primării, de consilii locale, de consilii județene și eu sper ca cei pe care i-am ales să țină cont de votul nostru și să îi ajute pe semenii noștri care trec prin mari probleme. În toată țara, votul nostru a fost pentru unitatea romilor și primarii să facă ceva pentru ei, dacă nu, peste patru ani vom fi supărați”, a spus Dorin Cioabă, citat de Agerpres.

Liderul romilor a mărturisit că și-a luat și „vesta norocoasă” la vot și că el a votat cu o doamnă candidat la Primăria municipiului Sibiu și i-a îndemnat și pe rromi să facă la fel, chiar dacă votul dat de această minoritate unei femei înseamnă, practic, o premieră, ei preferând candidații bărbați. „Avem venit foarte veseli și putem să spunem că am dus foarte multă muncă de lămurire în sensul de a ne schimba anumite opțiuni. Și pentru prima dată, că nu am voie să spun numele unui candidat, vreau să spun că a fost foarte greu să-i conving pe romi să voteze o doamnă pentru funcția de primar. Și am votat o doamnă. Am trecut peste principiul nostru și să sperăm să nu ne pară rău dacă am pus o doamnă să fie în fruntea orașului”, a declarat Dorin Cioabă.

Dorin Cioabă la vot | foto: Facebook / Dorin Cioabă

Dorin Cioabă la vot | foto: Facebook / Dorin Cioabă

Pentru funcția de primar al municipiului Sibiu candidează trei femei și nouă bărbați.

În calitate de pastor, Dorin Cioabă a spus că prima dată, astăzi, el, familia sa și romii din comunitatea din Sibiu au fost la biserică și s-au rugat ca Dumnezeu să-i ajute. „Prima dată l-am pus pe Dumnezeu. Ne-am dus, ne-am rugat, ne-am împărtășit, am venit și ne-am făcut și obligațiile noastre cetățenești și de acum ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute”, a arătat Dorin Cioabă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*