Opt pompieri sibieni au plecat în data de 14 iulie în Grecia în cadrul celui de al doilea contingent de sprijin pentru pompierii eleni.
Foto: ISU Sibiu
În această perioadă de vară toridă, Grecia se confruntă cu numeroase incendii de pădure și vegetație care cu greu pot fi stăpânite.
În semn de prețuire pentru colegii lor care sunt în Grecia, ISU Sibiu îi va prezenta începând de astăzi pe fiecare dintre cei 8 pompieri aflați la datorie în lupta cu flăcările din arhipelagul elen.
„ Mândria de a-i avea colegi ne determină să vi-i prezentăm, începând de astăzi, pe cei 8 pompieri sibieni care fac parte din cel de-al doilea contingent prezent, în această perioadă, în Grecia, pentru sprijinirea autorităților elene prin activități de monitorizare a zonelor cu risc de incendiu din Estul Atenei.
Foto: ISU Sibiu
Locotenent Buciu Adrian este locțiitor al comandatului Detașamentului de Pompieri Sibiu.
În ziua de 14 iulie, când a plecat pe poarta unității, spre Grecia, a împlinit 5 ani de când a depus jurământul militar și, totodată, de activitate profesională în familia pompierilor.
Foto: ISU Sibiu
„Misiunea asta este foarte diferită de tot ce am trăit până la acest moment în carieră. Pe lângă faptul că este prima mea misiune internațională, este una destul de dificilă. Temperatura de afară este arzătoare, vântul suflă des și destul de puternic, iar flăcările se întind pe suprafețe mari și abrupte. Este o provocare din toate punctele de vedere. Este o onoare pentru mine că pot să fiu aici, că pot să iau parte la această experiență și că am șansa să învăț lucruri noi. Aștept să revin la voi, colegii mei să vă împărtășesc tot ce încă trăiesc aici!”, ne-a transmis colegul nostru, din Grecia.
Îl felicităm pe Adrian, pentru curajul și devotamentul său și îl așteptăm să se întoarcă cu bine acasă!” au transmis reprezentanții ISU Sibiu.